Comisia de circulație a avizat proiectul primăriei pentru construirea de locuințe pentru tineri

Cele 10 clădiri, fiecare cu câte 6 apartamente, vor fi construite în cartierul Noua, pe str. Nucului.

Proiectul de construire a 60 de apartamente având ca destinație familiile de tineri din municipiul Brașov a ajuns la faza de obținere a avizelor necesare finalizării studiului de fezabilitate.

Unul dintre cele mai importante avize, cel al Comisiei de Circulație, a fost obținut în cursul ședinței de astăzi, astfel că proiectul construirii celor 10 clădiri, fiecare cu câte 6 apartamente, a depășit una dintre etapele importante finalizării documentației.

,,Astăzi am făcut un pas important pentru realizarea proiectului de locuințe pentru tinerii brașoveni, obținerea avizului de circulație. Deja avem un concept cu privire la modul de amplasare a celor 10 clădiri, concept pe care proiectantul îl va prezenta și Comisiei de urbanism pentru a avea și un punct de vedere al specialiștilor în amenajarea teritoriului. După obținerea tuturor avizelor și finalizarea documentației, vom prezenta, spre aprobare, acest proiect Consiliului local. Sper să finalizăm cât mai repede această etapă, ca să putem începe lucrările de construire și să le oferim unor familii de tineri brașoveni posibilitatea de a avea la dispoziție un apartament. Un plus pentru acești tineri este că vis-a-vis de această zonă se construiește noua grădiniță din cartierul Noua, astfel că își vor putea duce copiii la grădiniță doar traversând strada”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Ce condiții trebuie să respecte tinerii în 2024 pentru a primi gratis de la stat terenuri pe care să-și construiască locuințe

Proiectul vizează construirea a 60 de locuințe pentru tineri, conform modelului tip pus la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Fiecare apartament va avea living, un dormitor, bucătărie, baie, cămară și hol.

Obiectivul general al proiectului „Construire de locuințe nZEB Plus pentru tineri în municipiul Brașov” este acela de a conduce la îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru anumite categorii de tineri care îndeplinesc o serie de condiții, printre care:

– vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani,

– venitul pe membru de familie mai mic decât salariul lunar mediu pe economie,

– nu deține o locuință/ nu a deținut o locuință,

– locuiește într-o locuință supraaglomerată și precară. Criteriile pot avea în vedere dacă tinerii au în grijă unu sau mai mulți copii la nivelul gospodăriei.

Citeste și:  Preluare de mandat în administrația locală: Ce așteaptă cetățenii de la noii primari, în funcție de regiunea în care locuiesc – Sondaj

Proiectul este finanțat prin fonduri nerambursabile, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea finanțării fiind de 21.165.197,88 lei fără TVA. Proiectul face parte din componenta 10 – Fondul local, construirea de locuințe „nZEB Plus“pentru tineri. Locuințele nZEB Plus (Nearly Zero Energy Buildings) sunt clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero și care produc o bună parte din energie din surse regenerabile.

În ședința de astăzi, 18 iulie, Comisia de circulație a mai avizat următoarele proiecte:

  1. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrală termică în centru multifuncțional pentru imobilele situate pe străzile Aluminiului nr. 5 și Vârful cu Dor nr. 2;
  2. Montare oglinzi rutiere pe str. Băilor, intersecție cu str. Fântâna Roșie; pe str. Minerva; pe str. I.C. Brătianu, la ieșirea dinspre complexul Isaran 2; pe Aleea Mercur, intersecție cu b-dul Saturn; pe străzile Mesteacănului și Pictor Valeriu Maximilian la intersecțiile cu str. Frasinului;
  3. Montare indicatoare oprirea interzisă pe str. 11 Iunie 1848; pe str. Minerva, la intersecția cu str. Crinului; str. Stejerișului;
  4. Amplasare barieră în zona După Ziduri, acest proiect a fost avizat cu condiții, inclusiv obținerea avizelor de la Comisia de cultură și Poliția rutieră;
  5. Montarea de limitatoare de viteză pe str. Narciselor (în dreptul ansamblului SOHO);
  6. Instituire sens unic și amenajare parcări pe Str. Pictor Ștefan Luchian. Decizia comisiei de circulație va fi implementată după finalizarea lucrărilor de reparații;
  7. Amenajare trecere pentru pietoni și amplasare indicator STOP pe str. Tudor Arghezi nr. 19 -21;
  8. Au mai primit avizul comisiei de circulație următoarele proiecte:
  • Închiderea circulației auto pe Bd. Eroilor, tronson între Star și Modarom, în perioada 05 – 08.09.2024, pentru desfășurarea evenimentului-manifest Street Delivery Brașov.
  • Construire locuință unifamilială și împrejmuire teren – la adresa Str. Fagurului f.n. – faza P.U.D.
  • Construire locuințe individuale și împrejmuire – la adresa Str. Plugarilor nr. 6E – faza P.U.D.
  • Construire locuință unifamilială, împrejmuire perimetrală, supraveghere video, amenajare exterioară – la adresa Str. Platanilor f.n. – faza D.T.A.C.
Citeste și:  A fost semnat contractul pentru finalizarea modernizării unui tronson rutier în Staţiunea Climaterică Sâmbăta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.