Comisia pentru înființarea Parcului Natural Brassovia și-a început activitatea

Miercuri, 24 martie, a avut loc prima ședință de lucru a Comisiei mixte tehnice pentru Înființarea Ariei Protejate (Parcul Natural) Brassovia (CMTIAPB).

Chiar din prima ședință , activitatea celor 13 membrii a fost destul de intensă. Mihai Orleanu, unul dintre inițiatorii, a făcut o prezentare a proiectului Parcul Natural Brassovia: încadrarea proiectului în obiectivele de dezvoltare durabilă – cu precădere a obiectivelor 1.3 -Acțiune climatică și 1.5 – Viața terestră – scopului declarat al ariei naturale protejate, încadrării PN Brassovia față de celelalte arii protejate, rezervații, parcuri naturale (hărți de prezentare), fazelor de implementare ale proiectului PN Brassovia, încadrării PN Brassovia față de strategiile de dezvoltare ecoturistică și dezvoltare durabilă a UAT, contextului PN Brassovia -aeroportul Ghimbav, analizei S.W.O.T. a proiectului. A fost prezentat de asemenea un model de dezvoltare durabilă – Parcul Național Pădurea Bavareză, iar Florin Stoican a vorbit despre etapele de îndeplinit în procesul de înființare a parcului natural și a prezentat rețeaua națională de arii protejate, țintele UE asupra ariilor protejate până în 2030, parcurile naturale, legislația și instituțiile responsabile pentru ariile protejate, sectoarele ce se pot dezvolta datorită proiectului (educație, sănătate, turism).

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Următarea ședință a acestei comisii va fi în data de 31 martie, decizia celor 13 membrii fiind ca întâlnirile să fie săptămânale.

CMTIAPB este un organ consultativ cu atribuții de analiză, expertizare tehnică și consultanță care asigură fundamentarea și susținerea procedurii de înființare a Ariei Protejate (Parc Natural) Brassovia în Municipiul Brașov. Scopul înființării acestui parc natural este protejarea și conservarea peisajului, concomitent cu crearea unui spațiu pentru activități recreaționale.

Comisia mixtă tehnică pentru Înființarea Ariei Protejate (Parcul Natural) Brassovia (CMTIAPB), conform Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 27 ianuarie 2021, este formată din:

– 3 reprezentanți ai societății civile: Erika Stanciu, Ioana Duică, Cătălin Cantor;

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

– 3 consilieri locali: Cezar Crican, Pamela Diaconu și Raluca Stancu;

– 3 membri numiți prin dispoziție de primar: Anca Sauciuc, compartimentul de mediu din Primăria Brașov; Andra Neagoe, Serviciul Amenajarea Teritoriului și Gestiune Date Urbane, și Cosmin Rădoi, Direcția Tehnologie Informațională și Servicii Electronice, specialist GIS;

– 4 membri dintre inițiatorii conceptului de proiect „Parc Natural Brassovia”: Mihai Orleanu, consilierul județean Silviu Ivan-Nunvailer, Spiridon Marian, Florin Stoican;

– un reprezentant al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, cu statut de invitat permanent.

Principalele obiective ale CMTIAPB sunt realizarea documentației necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național, întocmirea studiilor de oportunitate și prefezabilitate pentru înființarea Ariei Protejate (Parc Natural) Brassovia, conceperea strategiei de dezvoltare a turismului sustenabil și ecoturismului în Parcul Natural Brassovia, crearea schemelor de funcționare administrativă și finanțare a ariei protejate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.