Guvernul a adoptat ieri, 25 martie 2021, scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul HORECA, pentru o perioadă de încă 90 de zile, calculată începând cu data de 1 aprilie 2021.
„Guvernul României a adoptat în şedinţa de astăzi, 25 martie 2021, proiectul Ministerului de Finanţe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, precum: scutirea de la plata impozitului specific şi reglementări în domeniul procedurilor fiscale. Scutirea de la plata impozitului specific unor activităţi datorat de operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul HORECA, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021”, se menţionează în comunicatul transmis AGERPRES.
De altfel, Premierul Florin Cîțu spune că și unele termene de facilități fiscale pentru contribuabili au fost prelungite.
„Restructurarea datoriilor fiscale poate fi cerută până la 31.01.2022. Măsura aceasta a fost inițiată în 2019 și s-a impus obligația debitorului să depună cerere pentru restructurarea în maxim a șase luni de la data notificării pentru a evita deschiderea executării silite. Prelungirea posibilității contribuabililor de a beneficia de rambursare TVA până la 31.01.2022. Aceasta este o măsură pe care am introdus-o prima dată anul trecut, în perioada de stare de urgență, o măsură care a funcționat foarte bine și pe care o prelungim până la începutul anului viitor”, a explicat premierul.
Sursa foto, laf.md