Compartimentul Protecția Mediului, cel mai râvnit din istoria Primăriei Brașov

După ce la sfârșitul anului trecut s-au ocupat primele două posturi de la Compartimentul Protecția Mediului, în 12 ianuarie va fi proba scrisă pentru ocuparea celui de al treilea post disponibil.

Recrutarea pentru cele două posturi a trezit foarte mult interes în rândul specialiștilor în domeniul protecției mediului, pentru cele două posturi scoase la concurs în luna decembrie fiind înscriși 45 de candidați.

,,Sunt foarte optimist că cele două câștigătoare ale acestor concursuri de selecție, în cadrul compartimentului de mediu, își vor aduce aportul la tot ceea ce înseamnă înverzirea Brașovului, refacerea planului de calitate a aerului și la rezolvarea tuturor provocărilor cu care Brașovul se confruntă pe partea de mediu”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Pentru postul de inspector debutant a fost cea mai mare concurență din istoria Primăriei Brașov. Pentru ocuparea acestei poziții și-au depus dosarele 37 de candidați. La selecția dosarelor, 3 candidați au fost respinși. Dintre cei 28 de candidați care s-au prezentat la proba scrisă, 20 au obținut punctajul minim pentru a trece în etapa următoare. La proba interviului s-au prezentat 18 candidați, iar dintre aceștia, cel mai mare punctaj pe cele două probe l-a obținut o absolventă a Facultății de Știința și Ingineria Materialelor din cadrul Universității Transilvania Brașov, specializată în Inginerie și Protecția Mediului, doctor în științe tehnice al aceleiași universități, care își va începe activitatea în această lună.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

Pentru postul pentru care era necesară și vechimea în funcție s-au înscris 8 candidați. La proba selecția dosarelor 4 dintre aceștia au fost respinși. După proba scrisă, o singură candidată a reușit să obțină punctajul minim pentru a trece în etapa a II-a, cea a interviului, a obținut punctajul necesar pentru a fi declarată admisă și își va începe activitatea în această lună. Persoana care va ocupa postul este absolventă a Facultății de Inginerie, secția Inginerie şi Protecţia Mediului în Industrie, din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, iar până acum a lucrat tot în domeniul protecției mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.