
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea potrivit căreia asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani.
Actul normativ modifică articolul 26 alineatul 1) din OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, fiind extinsă de la 7 ani la 12 ani vârsta până la care se pot acorda concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav.