Concert Regal la Filarmonica din Braşov, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei

Corul Regal, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Braşov, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, vor susţine Concertul Regal, eveniment desfăşurat joi, 17 iunie 2021, începând cu ora 19:00, în Sala Patria din Braşov, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I.

În cadrul evenimentului vor evolua pianista Cristiana Mihart, soprana Daniela Bucşan, mezzosoprana Alina Silvia Dragnea şi basul Iustinian Zetea. Pregătirea Corului Regal aparţine dirijorului Antonel Temistocli.

Programul muzical cuprinde lucrări dedicate monarhilor europeni, majoritatea în primă audiţie naţională, compuse de J.-B. Lully / J. de Cambefort pentru Regele Ludovic al XIV-lea al Franţei, H. Purcell pentru Regina Mary a II-a a Angliei, Scoţiei şi Irlandei, G. F. Handel pentru Regina Anne a Angliei, Scoţiei şi Irlandei, W. A. Mozart pentru Împăratul Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman şi P. I. Ceaikovski pentru Ţarul Alexander al III-lea al Rusiei, precum şi „Rugăciunea Reginei Maria pentru cei căzuţi”, parte a Oratoriului „Câmpuri de maci”, compus de Livia Teodorescu Ciocanea.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.