Concert Requiem de Gabriel Fauré, la Biserica Greco-Catolică „Sf. Petru” din Brașov

Centrul Muzical al Universității Transilvania din Brașov vă invită la un nou eveniment din cadrul stagiunii de concerte 2023-2024, eveniment care evocă solemnitatea și reflectarea perioadei premergătoare Paștelui. Programul concertului constă dintr-o lucrare de referință în cadrul repertoriului vocal-simfonic, care promite să fie un omagiu adus moștenirii de durată a uneia dintre cele mai venerate lucrări din literatura corală. Evenimentul muzical va alea loc în data de 22 martie, ora 19.00 la Biserica Greco-Catolică „Sf. Petru”Brașov, strada Zizinului 24/A

Requiemul op. 48 de Gabriel Faure este remarcat pentru caracterul lui afectuos și senin demonstrând evoluția și maturitatea artistică a compozitorului. Inspirat din cântul gregorian, Faure învăluie Requiemul cu o frumusețe atemporală, caracterizată de melodiile sale eterice și rezonanța spirituală profundă.
Aflați sub bagheta dirijorului Traian Ichim, concertul va fi susținut de Orchestra de cameră a Universității Transilvania, Corul ASTRA și Corul Facultății de Muzică dirijați de Ioan Oarcea, și soliștii, soprana Mădălina Bourceanu și baritonul Alexandru Chiriac.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Concertul va putea fi urmărit live pe pagina Universității Transilvania din Brașov, www.unitbv.ro și pagina de Facebook a Centrului Muzical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.