Concurs de design pentru promovarea dezvoltării durabile; creaţiile selectate vor fi amplasate în spaţii publice

Artiști, designeri, arhitecți, studenți, directori de creație, publicitari, precum și toți ceilalți pasionați de design sunt invitați să participe la proiectarea unor displayuri volumetrice (3D) care să explice și să promoveze dezvoltarea durabilă. Acestea vor fi selectate în urma unui concurs de design, urmând a fi amplasate în spații publice, cum ar fi gări, autogări, aerogări, stații de metrou, școli, intrări în instituții publice. Astfel, copiii și tinerii, dar și adulții deopotrivă, vor avea prilejul să afle „Ce sunt Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și de ce ne preocupă sustenabilitatea?”

Concursul este organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, cu sprijin de la Reprezentanța Comisiei Europene în România (RCE), în contextul alinierii obiectivelor concursului cu coordonatele programului Uniunii Europene New European Bauhaus – creativitate, sustenabilitate și comunitate.

„Dezideratele dezvoltării durabile pot fi atinse doar atunci când se va forma o masă critică de oameni care să susțină această tranziție. De aceea, încă de la înființarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă am acordat o mare importanță acțiunilor de promovare. Ne-am convins că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, uneori prea tehnice și excesiv de detaliate, pot fi mai ușor descifrate și asimilate de cetățeni când sunt simplificate printr-un efort colaborativ, la care să contribuie categorii cât mai diverse. De aceea i-am provocat pe cei care știu cel mai bine cum să transpună un subiect complicat într-un mesaj atractiv să ne ajute să „demontăm” acest concept complex, dezvoltarea durabilă, care reprezintă singura noastră soluție pentru o viață mai bună a copiilor noștri” a afirmat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Citeste și:  Primăria Brașov: Vineri aprindem luminițele Crăciunului – Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

„Comunitatea creativilor este sensibilă la curentele care străbat societatea, și preocupările lor sunt sincronizate cu spiritul epocii. Sunt încredințat să soluțiile pe care le vom primi ne vor uimi nu doar prin calitatea designului, ci și prin profunzimea conținuturilor abordate și gradul de înțelegere și implicare dovedite” a spus Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, unul dintre artizanii ideii de a organiza acest concurs.

„Noul Bauhaus european își propune să ne ajute să facem față provocărilor sociale, economice și de mediu într-un mod creativ, cu respect față de planeta noastră. Mai presus de toate, Noul Bauhaus european urmărește să îmbunătățească viața oamenilor într-un mod inovator și centrat pe om, îmbunătățind toate aspectele care afectează viața de zi cu zi, de la clădiri și spații publice la produse, servicii și ecosisteme la atitudini și comportamente. Sectoarele creative contribuie în mod deosebit la această mișcare. Astfel, sper că această competiție ne va ajuta să descoperim cum putem modela spațiile fizice în care trăim, dar și modul în care ne-am dori să trăim în ele în viitor.” Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

Dintre temele propuse creativilor, ca puncte de pornire în demersul de a imagina produsele, enumerăm: evitarea risipei în transporturi, energie, mâncare, apă, modă, divertisment; colectarea selectivă a deșeurilor; necesitatea de a proiecta produse astfel încât ele să poată fi reparate; preferința pentru consumul produselor alimentare locale și de sezon; rolul educației, al culturii și al societății în promovarea sustenabilității; soluții pentru înlocuirea plasticelor de unică folosință; ce se poate face cu produsele care nu mai pot fi utilizate; importanța rețelelor (de transport, energie, comunicații, apă, colectare deșeuri) pentru viața sustenabilă a unui oraș; impactul acestor provocării asupra vieții de zi cu zi etc.

Înscrierile se fac prin completarea online a formularului de concurs: aici.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

Termenul limită de înscriere a proiectelor este 1 august 2022, iar cele mai reușite dintre ele vor fi prezentate publicului la o expoziție de prototipuri în timpul Săptămânii Europene a Dezvoltării Durabile, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă la București, la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul manifestărilor Dâmbovița Delivery.

Concursul va oferi premii totale în valoare de 25.000 lei câștigătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.