Condiții bune pentru cel puțin 100 de refugiați pe zi, în centrul de la CATTIA

În doar trei zile, Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“, deschis la CATTIA de primărie împreună cu mai multe organizații neguvernamentale din Brașov a reușit să cazeze peste noapte peste 200 de refugiați, să le ofere mese calde și condiții decente până când voluntarii din call-center au reușit să le asigure cazare, și, până acum, tuturor li s-a găsit cazare.

Sala de conferințe a centrului s-a transformat într-un „Mall“ de îmbrăcăminte și jucării din care fiecare refugiat își poate lua strictul necesar, în mod gratuit, la fel cum din celelalte zone de depozitare își pot alege obiecte de igienă personală sau alte lucruri de strictă necesitate. Au fost asigurate spații de dormit, pe saltele cu lenjerie nouă, pentru 100 de persoane, pe timpul nopții. Refugiații au acces la baie și dușuri.

A fost amenajat și un cabinet medical dotat cu aparatură pentru intervenții primare, precum și un cabinet psihologic.

Sala „Mama și Copilul“ a fost dotată cu și mai multe jucării și cărți de colorat, așa încât copiii să poată să uite, pentru timpul pe care și-l petrec în centru, problemele prin care au trecut. Există pătuțuri pentru copii, cărucioare pentru bebeluși și două spații amenajate unde bebelușii pot fi înfășați și schimbați, cu toate cele necesare.

Centrul dispune și de o zonă de luat masa în care refugiaților li se oferă trei mese calde pe zi, cu ajutorul companiilor HoReCa Brașov, iar pe timpul zilei, cafeneaua din mijlocul spațiului de primire oferă gratuit băuturi calde, apă sau hrană pentru bebeluși.

Au fost amenajate zone cu wifi gratuit, iar refugiații sunt preluați și înregistrați în baza de date la centrul de primire.

Șederea în centru este în general de maximum o noapte, pentru că până acum peste 500 de persoane au fost deja cazate în Brașov, în spații ale municipalității sau puse la dispoziție de dezvoltatori imobiliari, hotelieri sau persoane fizice.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În centru lucrează zilnic aproximativ 250 de voluntari, iar pe lista de așteptare se află încă 400, veniți mai ales prin intermediul platformei voluntarbv.ro.

Donațiile în bani, la fel de importante ca donațiile în obiecte

Funcționarea Centrului Comunitar „Brașov pentru Ucraina“ depinde de donațiile brașovenilor, la fel ca transporturile către Ucraina. Un tir a plecat deja la sfârșitul săptămânii trecute, iar un al doilea ia astăzi, drumul orașului Mykolaiv. Reamintim că Primarul Allen Coliban a avut sâmbătă o discuție cu primarul din Mykolaiv, Oleksandr Senkevych, cu privire la sprijinul umanitar pe care autoritățile din acest oraș, situat in sudul Ucrainei, l-au solicitat Brașovului. Orașul, principalul centru al industriei navale de la Marea Neagră, între Herson și Odessa și aflat în plin conflict, a solicitat Brașovului alimente neperisabile, ușor de transportat, stocat și consumat. Campania a fost lansată deja și astăzi, tirul cu alimente este gata să plece către Ucraina, urmând să aștepte culoarul umanitar care să facă posibil transferul produselor la destinație.

„Vă mulțumesc tuturor celor care ați donat, de sâmbătă și până azi, pentru transportul cu alimente destinat orașului Mykolaiv! Mobilizarea a fost impresionantă – în mai puțin de 48 de ore s-au strâns peste 100.000 lei din donațiile voastre, dintre care 39.060 lei din partea a 87 de donatori prin platforma Oameni pentru Oameni (https://oamenipentruoameni.ro/doneaza), 40.000 de lei din partea Alpin Solar SA și 5.000 EUR din partea unor donatori externi“, a mulțumit astăzi primarul Allen Coliban, pe pagina sa de Facebook. Din banii aceștia vor fi achiziționați 25 de paleți de conserve cu mâncare, la care se mai adaugă un palet cu lapte UHT. Transportul va pleca astăzi către Ucraina.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Atât pentru funcționarea Centrului Comunitar, cât și pentru destinația Ucraina, experiența unor asociații umanitare precum Crucea Roșie este mult mai eficient pentru centralizare și transport să fie adunate cantități mari de produse similare (paleți / baxuri). Asta înseamnă că în locul unei donații mici în produse (binevenită și ea, în lipsă de alternative), este preferabilă fie donarea sumei echivalente în bani (din care vor fi achiziționate ulterior produsele în regim en-gros), fie gruparea resurselor mai multor prieteni și achiziția unui bax/palet de alimente neperisabile.

„Am dus câteva haine mai groase pentru pentru refugiații din Ucraina, o parte și de copii și adolescenți și o parte mai am de adus. Mai am niște prieteni care au zis că mai trimit ceva și m-am oferit eu să intermediez toată treaba“, ne-a spus un brașovean care a donat haine zilele trecute.

În aceste zile, CATTIA are nevoie, pe lângă alimente și haine, de cearșafuri noi și servicii de spălare a lenjeriei, detergent și produse de igienă, detergent de vase, precum și de lenjerie de damă și pentru copii (produse noi), șlapi pentru duș, veselă și tacâmuri (reutilizabile), dar și de o pereche de cârje, pentru o persoană accidentată la un picior, și de uscătoare de păr, pentru dotarea sălilor de baie.

Pentru donații în produse, vă așteptăm la CATTIA (str. Institutului nr. 35), zilnic (7 zile din 7), între 8:00 și 20:00.

Pentru donațiile în bani, este de preferat ca acestea să se facă în contul unor organizații locale, de tradiție pentru astfel de campanii.

„Ne alăturăm campaniei Brașov pentru Ucraina coordonată de către Primăria Brașov incluzând toate ONG urile și asociațiile locale. Suntem de la Fundația Comunitară Brașov și am lansat campania de strângere de fonduri, de donații financiare, oamenipentruoameni.ro, iar donațiile care se vor strânge acolo pentru refugiații din Brașov , vom susține practic cu aceste fonduri achizițiile necesare conform nevoilor validate în acest proces. E important să ne coordonăm și important să lucrăm împreună și să nu dublăm sau triplăm eforturi, ci să le direcționăm acolo unde trebuie și să fim în același grup de lucru. Fundația Comunitară este activă de șapte ani în această comunitate și, da, ne implicăm în a crea punți între nevoi și resurse“, explica, la deschiderea centrului, Laura Popeea, directorul executiv al asociației. În acest caz, donațiile trebuie însoțite de precizarea „pentru refugiații din Ucraina“.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

235 de apeluri în call-centerul local

Vă reamintim că astăzi a fost lansat site-ul oficial „Brașov pentru Ucraina“, la adresa https://ua.brasovcity.ro/, după ce de sâmbătă, ora 0.00, a fost pus în funcțiune un call-center cu personal vorbitor de limbă ucraineană.

Platforma online oferă toate informațiile de care au nevoie refugiații ucraineni, dar le este destinată și brașovenilor care doresc să ajute, prin donații sau voluntariat.

Call-centerul, care funcționează non-stop, este deservit de 14 voluntari ca operatori, vorbitori de română și ucraineană. În doar două zile de funcționare a preluat deja 235 de apeluri, atât din partea unor brașoveni care au dorit să-și ofere ajutorul sau care se află în legătură directă cu cetățeni ucraineni, cât și direct ucraineni, care au solicitat sprijin și informații.

Reamintim că Primăria Municipiului Brașov și mai multe organizații neguvernamentale au constituit grupul de lucru „Brașov pentru Ucraina”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din țara vecină, lovită de război, și pentru a trimite ajutoare acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.