Condițiile de schi pe Masivul Postăvaru sunt excelente în zona superioară, unde stratul de zăpadă măsoară între 30 și 50 de centimetri. Toate cele patru pârtii sunt deschise până la zona de îmbarcare de la telescaunul Ruia. Astăzi, telegondola, telecabina Capra Neagră și telescaunul Ruia sunt funcționale, oferind acces la pârtiile din această zonă.
În partea inferioară, toate pârtiile rămân închise, cu excepția celor două pentru începători, Bradul și Stadion, unde funcționează teleschiurile.
Autoritățile recomandă respectarea semnificației balizajelor de avertizare și interdicție. Accesul pe pârtiile închise este periculos din cauza stratului insuficient de zăpadă, iar riscul de accidentare este mare.