Reprezentanţii forurilor centrale ale sportului din România, preşedinţi de federaţii sportive, oficiali din cadrul Ministerului Sportului şi reprezentanţi de marcă ai comitetelor olimpice din Grecia, Italia sau Croaţia sunt prezenţi în aceste zile în Poiana Braşov, la Forumul Internaţional „Excelenţa în Sport”.
Evenimentul este organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi are două teme centrale de dezbatere: „Pregătirea Misiunii Olimpice pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024” şi „Leadership în Sport”.
„Le mulţumesc domnilor Mihai Covaliu, preşedintele COSR, şi George Boroi, secretarul general al COSR, pentru invitaţia de a le prezenta distinşilor oaspeţi raţiunile pentru care judeţul Braşov merită să organizeze competiţii sportive la nivel internaţional.
Am avut ocazia de a vorbi despre resursele naturale şi cele sub aspect material, financiar şi uman care recomandă judeţul Braşov ca principală destinaţie turistică a României şi destinaţia numărul 1 pentru sporturile de iarnă, dar şi despre know-how-ul derivat din experienţele de succes anterioare, cea mai elocventă fiind ediţia din anul 2013 a Festivalului Olimpic al Tineretului European.
La nivelul judeţului Braşov avem capacitatea să contribuim la dezvoltarea sportului românesc şi sunt convins că dacă vom obţine organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă pentru Tineret din 2028 cu sprijinul nemijlocit al Guvernului României şi al COSR, vom reuşi să ne achităm cu brio de toate obiectivele asumate”, a transmis Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.