Conferința NO.MAD Talks pentru freelanceri și antreprenori, pe 31 august la Brașov

Comunitatea freelancerilor și antreprenorilor NO.MAD, fondată în București s-a extins vara aceasta prin ambasadori de brand în mai multe orașe din România, pentru a facilita freelancerilor acces la comunitățile locale. După prima serie de evenimente ce a avut loc în București, Brașov, Târgu Mureș, Galați, Timișoara, Cluj Napoca, și Berlin și a reunit în total peste 200 de freelanceri, evenimentele continuă.

La Brașov va avea loc pe 31 august Conferința NO.MAD Talks despre cum integrăm schimbarea în viața noastră, cu Andrei Roșca, change strategist, ora 19:00, la spațiul de coworking Kool Werk. Participarea la eveniment este gratuită dar cu înscriere în prealabil iar detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook NO.MAD: https://www.facebook.com/nomadtalksro.

“Avem nevoie să învățăm să colaborăm și să creăm oportunități împreună. Munca unui freelancer sau a unui antreprenor nu este un proces care să se desfășoare pe termen lung în solitudine. Această imagine de “eu cu laptopul singur prin cafenele” nu este sustenabilă pentru un freelancer / antreprenor care își dorește o carieră, o comunitate cu care să evolueze, de unde să învețe și unde poate să apeleze oricând pentru ajutor. Iar în 2023 freelancerii și antreprenorii există peste tot în România, nu doar în București, de aici și demersul nostru a ne concentra și pe alte orașe din țară.” a declarat Iunieta Sandu, fondatoarea comunității.

Citeste și:  A doua ediție ”Battle of the Bands”, pe 12 decembrie, la Centrul Cultural din Bușteni

NO.MAD Talks Brașov – Schimbarea: De la nesiguranță la oportunitate, cu Andrei Roșca

Singura constantă este schimbarea, știm cu toții. Cum ar fi însă ca schimbările să nu mai vină cu nesiguranță ci cu sclipirea unei oportunități? La conferința de pe 31 august, de la ora 19:00, ce va avea loc la spațiul de coworking Kool Werk, va fi alături de freelancerii brașoveni Andrei Roșca, Change Strategist cu un interes deosebit în dezvoltarea abilitaților de ascultare și a auzi lucrurile care de obicei rămân nespuse.

Andrei are un background de 20 de ani în antreprenoriat în 5 industrii diferite și este fondatorul Whisper – Center for Strategic Change, unde formează alți oameni în “Change Strategy Method”. Aceasta este metodologia pe care a dezvoltat-o ca urmare a experienței acumulate în cele +4000 de ședințe 1:1 avute în ultimii 9 ani de lucru cu oameni care vor să își accelereze procesele de dezvoltare personală și profesională.

Citeste și:  Primăria Brașov: Vineri aprindem luminițele Crăciunului – Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

La întâlnire pot participa freelanceri, antreprenori, solopreneuri, studenți, cei care își doresc o schimbare profesională sau oricine apreciază libertatea de a lucra independent, chiar dacă nu a făcut încă pasul spre freelancing.

Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate iar înscrierile se pot face aici: https://forms.gle/k3MRCodpmzhn63k88.

Până la finalul anului 2023 ambasadorii NO.MAD vor organiza în fiecare lună evenimente prin țară, pentru a crea comunități noi. Iar la finalul lunii septembrie NO.MAD va deschide din nou înscrierile pentru ambasadori de brand pentru a crea comunități și în partea de Nord și Nord Vest a țării, unde momentan nu există reprezentanți.

“Misiunea noastră este să facem educația accesibilă tuturor și să promovăm conectarea și importanța comunității. Am trăit prea mult timp în comparație și teamă de concurență și prea puțin în colaborare și creștere împreună, așa cum fac comunitățile internaționale de digital nomazi pe care le-am întâlnit în călătoriile mele din Asia”, mai adaugă Iunieta Sandu.

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

“Am experimentat pe propria piele cum e să fac un lucru de unul singur și apoi cum e să îl fac alături de o comunitate. Am observat că puterea și energia grupului depășesc suma capacităților fiecărui membru individual. Alături de oameni cu care am aceleași valori, pot concretiza proiecte și avea rezultate cu mult peste ceea ce aș face pe cont propriu – de aceea sunt importante comunitățile pentru mine.”, spune și Alex Ardelean, ambasador Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.