Consiliul European pentru Cercetare selectează un partener pentru inițiativa sa în materie de jurnalism de știință

Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a selectat un consorțiu de organizații în vederea atribuirii unui grant în cuantum de 1,5 milioane EUR care are drept obiectiv instituirea unui program de rezidență în instituții de cercetare din întreaga Europă, destinat jurnaliștilor științifici.

Proiectul „FRONTIERS”, care a câștigat o cerere de propuneri deschisă, ar urma să se desfășoare în perioada 2023-2027. Până la 40 de jurnaliști științifici vor putea astfel să însoțească echipe de cercetare pe perioade cuprinse între 3 și 5 luni, precum și să învețe de la aceștia și să realizeze proiecte de reportaje de profunzime. Proiectul le va oferi jurnaliștilor o incursiune în mediul cercetării și le va permite să interacționeze cu oameni de știință și cu cercetători. La program vor putea participa universitățile și centrele de cercetare care desfășoară activități de cercetare exploratorie în orice domeniu al cunoașterii.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

În declarația sa, Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a subliniat următoarele aspecte: „Pentru a comunica în mod eficace cu privire la cercetare și pentru a lupta împotriva dezinformării, avem nevoie de jurnaliști angajați și profesioniști. Salut această inițiativă deoarece cu cât învățăm mai mult despre beneficiile aduse de știință, cu atât legătura dintre cetățeni și cercetători va fi mai puternică. Am convingerea că această legătură este un factor-cheie pentru viitorul științei și mă bucur că jurnaliștii contribuie la acest obiectiv.

„FRONTIERS” își propune să finanțeze burse, să acorde susținere jurnaliștilor și instituțiilor-gazdă, să asigure activități de formare pe tema acoperirii independente și responsabile din punct de vedere etic a subiectelor științifice și să promoveze învățarea reciprocă între jurnaliști și cercetători. Acest program va propune și un set de principii etice, de bune practici și de orientări pentru bursele de jurnalism și va dezvolta un model de sustenabilitate pe termen lung.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Pe lângă obiectivul principal, care este promovarea jurnalismului de știință independent, proiectul va contribui la creșterea încrederii publicului în știință, precum și la combaterea dezinformării și la îmbunătățirea rezistenței la acest fenomen.

Din consorțiu fac parte Centre for Ethics in Science and Journalism (Centrul pentru etică în știință și jurnalism, Italia), Universitatea NOVA din Lisabona (Portugalia), Universitatea din Pompeu Fabra (Spania) și Enspire Science (Israel), aceasta din urmă asigurând coordonarea proiectului.

Informații suplimentare despre inițiativă pot fi găsite aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.