Consiliul Județean Brașov recompensează și în anul 2021 meritele sportivilor și ale echipelor tehnice din județul Brașov care au obținut rezultate deosebite la competiții sportive oficiale naționale și internaționale în anul competițional 2021, atât la individual, cât și pe echipe.
În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Brașov a fost aprobat Regulamentul privind acordarea premiilor din bugetul propriu al Județului pentru promovarea și susținerea performanței sportive şi recunoaşterea valorilor judeţene.
La fel ca în anii anteriori, sunt premiați sportivii brașoveni legitimaţi la structurile sportive din judeţul Braşov sau care își desfăşoară activitatea la alte cluburi din țară, în cadrul ramurilor sportive olimpice ale căror federaţii sunt afiliate la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Anul acesta sunt aproximativ 200 de sportivi brașoveni care vor primi premii împreună cu antrenorii acestora, ei provenind din cadrul a 19 structuri sportive. Bugetul alocat premiilor este de 220.000 lei, iar banii vor fi transferaţi în conturile acestora, înainte de Crăciun.
Față de anii anteriori, din cauza crizei sanitare Covid-19 și a restricțiilor impuse de aceasta, administrația publică județeană nu a putut organiza o gală oficială de premiere, în acest sens fiind invitați la Consiliul Județean Brașov un număr restrâns de participanți, respectiv președinții cluburilor sportive din rândul cărora provin sportivii și antrenorii.
„Încă din anul 2016, de când am devenit președintele Consiliului Județean Brașov, am făcut în așa fel încât să răsplătim performanța, atât cea la nivel sportiv, cât și cea din domeniul educațional. Din cauza pandemiei am avut un calendar competiţional mai restrâns și au intervenit probleme în organizarea unor competiţii, fapt care a condus la un număr mai mic de performanţe notabile, însă chiar şi în aceste condiţii dificile avem 200 de premianţi – sportivi braşoveni la individual şi pe echipe, alături de antrenorii lor. Sportivii braşoveni au obţinut performanţe deosebite la campionate mondiale, europene, balcanice, precum şi foarte multe medalii la campionatele naţionale. Suntem alături de sportul braşovean inclusiv prin ghidurile de finanţare pe care le punem la dispoziţie în fiecare an pentru promovarea sportului de performanţă, a sportului de masă şi a competiţiilor organizate de federaţiile sportive naţionale. Ne dorim să existe o preocupare cât mai mare din partea cluburilor şi asociaţiilor braşovene pentru a scrie proiecte şi a aplica pe aceste ghiduri de finanţare, în aşa fel încât să fie create condiţii cât mai bune pentru toţi cei care desfăşoară activităţi sportive la nivelul judeţului Braşov”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Și în anul 2021, UAT Județul Brașov a alocat fonduri nerambursabile pentru finanțarea acțiunilor sportive organizate în Județul Brașov de asociațiile județene pe ramuri de sport din România, cluburile sportive de drept privat, fără scop lucrativ, precum și federațiile sportive naționale afiliate la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Potrivit informaţiilor prezentate de Tóásó Imelda, director executiv Direcţia Management Proiecte din cadrul CJ Braşov, în acest sens au existat 3 ghiduri de finanțare nerambursabilă, respectiv:
– „Promovarea Sportului de performanță”, care a avut prevăzut un buget de 500.000 lei, din care au fost alocati 494.143,77 lei pentru 11 proiecte sportive. Prin programul Sportul de performanță, UAT Județul Brașov a urmărit alocarea de finanțări pentru organizarea de competiții oficiale internaționale la nivel de seniori și juniori, organizarea de competiții oficiale naționale la nivel seniori, precum și pregătirea și participarea la competiții oficiale internaționale și naționale, la individual și pe echipe.
– Programul „Sportul pentru toți” a avut prevăzut un buget de 400.000 lei, din care au fost alocati 393.617,05 lei pentru 12 proiecte sportive. Prin programul „Sportul pentru toți”, Județul Brașov a urmărit finanțarea organizării de competiții internaționale și naționale pe teritoriul județului, programul adresându-se sporturilor neolimpice și sporturilor olimpice, dacă proiectele nu au vizat performanța.
– Programul de finanţare nerambursabilă a proiectelor sportive adresat federațiilor sportive naționale a avut prevăzut un buget de 400.000 lei, din care au fost alocați 120.000 lei pentru 1 proiect sportiv al Federației Ski Biatlon. Finanțările alocate federațiilor sportive naționale au ca obiectiv organizarea în judeţul Braşov de competiții sportive interne și internaționale adresate seniorilor și juniorilor.
Pentru anul 2022, UAT Județul Brașov a pregătit ghidurile de finanțare adresate activităților sportive organizate pe teritoriul județului, precum și Regulamentul de finanțare adresat federațiilor sportive naționale, în programele de finanțare nerambursabilă intervenind unele modificări substanțiale privind beneficiarii și condițiile de finanțare.
Consiliul Județean Brașov va organiza săptămâna viitoare o consultare publică online a acestor ghiduri, adresată posibililor beneficiari ai finanțărilor nerambursabile.
„Ne propunem să tragem o linie de demarcaţie clară între sportul de performanţă şi sportul pentru toţi, să creştem bugetul destinat sportului de performanţă şi să-l împărţim pe două categorii: pe de o parte sporturi olimpice şi paralimpice, iar pe de altă parte sporturi neolimpice. Dacă începând cu anul 2016, în cadrul programului «Promovarea sportului de performanță» au fost acordate finanțări nerambursabile pentru proiecte sportive aferente disciplinelor olimpice, ne dorim ca din anul 2022 să dezvoltăm gama de proiecte și să acordăm finanțări și pentru sporturile neolimpice, atât pentru componenta de pregătire și participare la competiții, cât și pentru cea de organizare de competiții oficiale naționale și internaționale. Categoriile de solicitanți eligibili vor fi cluburile sportive din județul Brașov și asociațiile sportive pe ramură de sport. Programul «Sportul pentru toți», inițiat în anul 2018, prin intermediul căruia ne-am propus să încurajăm practicarea sportului în rândul unui număr cât mai mare de participanți, va fi de asemenea modificat, el adresându-se exclusiv evenimentelor prevăzute de Federația Sportul pentru toți, care se vor desfășura în județul Brașov, în condițiile înscrierii în calendarul Federației sau al Asociației Județene Sportul pentru toți. În programul de finanțare destinat federațiilor sportive naționale, început în anul 2019, avem în vedere majorarea valorii finanțării nerambursabile de la 120.000 lei, la 150.000 lei”, a explicat vicepreşedintele CJ Braşov, Szenner Zoltan.
Prin toate aceste proiecte, administraţia judeţeană încurajează un număr tot mai mare de participanți la competițiile sportive, precum şi creșterea vizibilității pe plan naţional şi internaţional a județului nostru care oferă multe posibilități pentru practicarea sportului.
În urma confirmărilor primite de la federațiile sportive, situația premiilor se prezintă astfel:
CS Dinamo – Centrul Brașov: 34 sportivi şi 13 antrenori;
CS Steaua – Centrul Predeal: 20 sportivi şi 8 antrenori;
CS Municipal: 13 sportivi şi 5 antrenori;
CSM Corona: 7 sportivi, 2 echipe şi 5 antrenori;
CSU Brașov: 7 sportivi, o echipă şi 2 antrenori;
CS Ecvestru 163 Plopi: 5 sportivi şi 4 antrenori;
ASC Olimpic Zărnești: 5 sportivi şi 2 antrenori;
ACS Kronstadt Cycling: 4 sportivi şi un antrenor;
CS Dinamo Râșnov: 3 sportivi şi 2 antrenori;
Liceul cu Program Sportiv Brașov: 3 sportivi şi un antrenor;
CS Țara Bârsei 2011: un sportiv, o echipă şi 2 antrenori;
CSU Știința București: un sportiv şi un antrenor;
ACS Ursache Brașov: un sportiv şi un antrenor;
ACS NoMad Multisport: un sportiv şi un antrenor;
CS Delko Marseille: un sportiv;
CSS Brașovia: un sportiv şi un antrenor;
CS Steaua București: un sportiv şi un antrenor;
ACS Dinamo București: un sportiv şi un antrenor;
Palatul Copiilor și Elevilor Brașov: un sportiv şi un antrenor.
Aşadar, Consiliul Judeţean Braşov premiază primele 6 locuri obţinute de sportivii şi echipele braşovene la jocurile olimpice, campionatele mondiale şi europene, Festivalul Olimpic al Tineretului European şi campionatele balcanice, precum şi primele 3 locuri obţinute la campionatele naţionale.
Pentru medalia de aur obţinută la Jocurile Olimpice, campionate mondiale, Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) sau Jocurile INVICTUS se acordă 3.000 lei. Pentru medalia de argint obţinută la aceleaşi competiţii premiul este de 2.800 lei, iar pentru ultima treaptă a podiumului, valoarea premiului este de 2.600 lei. Locul al IV-lea este premiat cu 2.400 lei, locul al V-lea primeşte 2.200 lei, iar locul al VI-lea, 2.000 lei.
În cazul campionatelor europene, pentru prima poziţie a podiumului premiul este de 2.500 de lei. Locul al II-lea este premiat cu 2.400 lei, locul al III-lea este răsplătit cu 2.300 lei, locul al IV-lea, cu 2.200 lei, locul al V-lea, cu 2.100 lei, iar locul al VI-lea, cu 2.000 lei.
Recompense în bani se vor acorda şi pentru performanţele obţinute la campionatele balcanice, respectiv 1.800 pentru locul I, 1.600 lei pentru locul al II-lea, 1.400 lei pentru locul al III-lea, 1.200 lei pentru locul al IV-lea, 1.000 lei pentru locul al V-lea şi 800 lei pentru locul al VI-lea.
În cazul campionatelor naţionale, suma pentru locul I este de 1.200 lei, pentru locul al II-lea se acordă 1.000 lei, iar pentru locul al III-lea – 600 lei.