Consiliul Naţional al Elevilor: Nevoie acută de integritate în cadrul examenelor naţionale

În data de 22 iunie 2021, ziua în care s-a desfăşurat prima probă din cadrul Evaluării Naţionale, Ministerul Educaţiei a sesizat organele de cercetare penală în cazul a trei unităţi de învăţământ care au făcut publice subiectele examenului, înainte ca acestea măcar să ajungă în faţa candidaţilor. Mai mult decât atât, în judeţul Satu Mare, unui număr de 10 absolvenţi i-au fost distribuite alte subiecte decât cele care ar fi trebuit rezolvate.

Pentru buna desfăşurare a examenelor naţionale, este important să avem în vedere respectarea întru totul a regulamentelor în vigoare, în aşa fel încât eventuale situaţii care pot duce la fraudare să fie tratate cu toleranţă zero. Ca atare, în cazul în care organele abilitate sesizează nereguli în organizarea probelor scrise, este imperioasă aplicarea tuturor sancţiunilor care se impun, în aşa fel încât să fie asigurată integritatea examenelor naţionale şi a rezultatelor acestora.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă profunda dezamăgire în raport cu evenimentele survenite în timpul Evaluării Naţionale cauzate de erori umane, care denotă slabe competenţe manageriale la nivel şcolar şi o lipsă de responsabilitate şi, totodată, solicită aplicarea unor sancţiuni drastice, menite să oprească răspândirea acestor atitudini cu efecte nocive asupra unor examene atât de importante pentru candidaţi.

De asemenea, considerăm inacceptabilă situaţia elevului încadrat cu cerinţe educaţionale speciale care a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, fiind surprins cu telefonul mobil asupra lui. Pentru egalizarea şanselor la examenele naţionale, este absolut necesar ca membrii comisiilor să se asigure că instructajul tehnic este adaptat la nevoile fiecărui candidat şi să ofere sprijin continuu, astfel încât situaţiile de acest gen să nu mai aibă loc. În această situaţie, solicităm Comisiei Naţionale de Evaluare Naţională
analizarea promptă a cazului şi reevaluarea oportunităţii de eliminare a candidatului de la examen.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

„Evenimentele precum cel de ieri, din cadrul primei probe a Evaluării Naţionale, pot pune sub semnul întrebării integritatea întregului examen, în defavoarea candidaţilor. Este absolut necesar ca inspectoratele şcolare să îşi ia în serios rolul de monitorizare a bunei desfăşurări a acestor evaluări. În caz contrar, credibilitatea rezultatelor este puternic afectată. Solicităm Ministerului Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi, ulterior, să evalueze obiectiv performanţa acestora”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.