În perioada 17 – 18 noiembrie, Primăria Brașov organizează cea de-a doua ediție a EDU Dual, conferința dedicată dezvoltării învățământului profesional dual în România, eveniment care se desfășoară în parteneriat cu Camera de Comerț Elveția – România, Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și Universitatea Transilvania.
Tema majoră dedicată acestei ediții este implementarea proiectelor de construire a campusurilor în învățământul dual, proiecte finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, valoarea finanțării pentru cele 16 consorții depășind suma de 1,8 miliarde de lei, sume nerambursabile.
Pentru a răspunde nevoilor de informare, dar și de expertiză în implementarea unor proiecte pentru construirea infrastructurii necesare implementării rutei complete de învățământ dual, liceu – universitate, o noutate pentru România, Primăria Brașov a invitat experți din Elveția și Germania și de la Ministerul Educației, pentru a sprijini consorțiile care au obținut finanțare prin PNRR pentru a implementa aceste proiecte până la sfârșitul anului 2026.
,,Brașovul a fost și este un pionier în dezvoltarea învățământului profesional dual din România, iar, începând de anul trecut, organizatorul celei mai importante conferințe dedicate acestui tip de învățământ, conferință ce încearcă, la fiecare ediție, să răspundă nevoilor de informare și expertiză a comunităților din zona educațională în domeniul învățământului profesional dual. Dacă anul trecut obiectivul a fost de a clarifica ce înseamnă ruta completă în învățământul dual, anul acesta am invitat toate cele 15 consorții, care, alături de Brașov, au obținut finanțare prin PNRR pentru construirea campusurilor duale, pentru a discuta cu specialiștii din Elveția și Germania despre soluțiile de succes pentru funcționarea acestor campusuri, dar și specialiștii din Ministerul Educației pentru a vedea care sunt variantele optime de implementare a proiectelor finanțate prin PNRR. Această ediție a EDU Dual aduce în prim plan atelierele de lucru, în locul conferințelor în plen, astfel încât participanții să plece nu doar mai informați ci și cu abilități noi în implementarea acestui sistem educațional de care depinde dezvoltarea României ”, a precizat primarul Allen Coliban.
În prima zi a conferinței, reprezentanții celor 16 consorții vor avea ocazia să afle cum funcționează aceste campusuri duale în Elveția și Germania, dar vor vedea și care sunt soluțiile pentru a le transforma în exemple de succes, modele fiind campusurile duale din Lucerna și Polybau, Elveția, și cel din Waldkirchen, Germania.
A doua zi a conferinței este dedicată exclusiv echipelor de implementare a proiectelor de construire a campusurilor duale, finanțate prin PNRR, care, în cadrul unor ateliere de lucru, vor discuta cu specialiștii din Ministerul Educației despre dezvoltarea învățământului dual, ruta completă și despre dezvoltarea și digitalizarea campusurilor profesionale integrate.
Cele 15 consorții invitate la Edu Dual, pe lângă Consorțiul Regional Integrat Pentru Învățământ Dual Brașov, sunt:
- Campus dual Politehnica București;
- Consorțiul pentru învățământul dual „Campus Oradea”;
- Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș;
- Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
- Universitatea Politehnica Timișoara;
- Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinara din București;
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca;
- Campusul Politehnic Regional pentru Învățământ dual Giurgiu;
- Construirea și dotarea Campusului Profesional Integrat Maramureș;
- Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
- Universitatea „Ovidius” din Constanța;
- Consorțiu Academic Mehedințeanu Petroleum Prahova;
- Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași;
- Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad;
- Dezvoltarea și operaționalizarea Campus Profesional Integrat Deva.
Având în vedere Ordonanța de Guvern pentru reducere a cheltuielilor pentru organizarea de evenimente, ediția de anul acesta a EDU Dual se desfășoară exclusiv cu sprijinul financiar al firmelor partenere care fac parte din Consorțiului Regional Integrat Pentru Învățământ Dual Brașov, alături de Aro Palace și Sergiana.