Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică, în perioada 11 – 25 iulie, Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Program național de leadership și management educațional”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15: Educație.
Ghidul solicitantului stabilește condițiile privind depunerea de proiecte în vederea îndeplinirii investiției 18 din PNRR, Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari.
Documentele supuse consultării sunt disponibile mai jos:
- Ghidul solicitantului;
- Anexe ghid (arhivă ZIP ce conține fișiere editabile).
Obiectivul apelului: dezvoltarea unor programe de formare și îndrumare pentru directori și inspectori, precum și pentru personalul conex, în vederea profesionalizării managementului educațional.
Programele de formare vor fi dezvoltate pe baza recomandărilor formulate de experții care au efectuat analiza guvernanței sistemului de educație (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică și Banca Mondială), precum și în baza bunelor practici europene.
În procesul de formare vor fi incluși cel puțin 10.000 de directori și inspectori școlari, precum și alte categorii de personal conex, în vederea dezvoltării competențelor ce vizează leadershipul și managementul instituțional, financiar și de resurse umane, precum și pentru a aprofunda aspectele legate de administrație și de legislație în aceste domenii.
Scopul final îl reprezintă dezvoltarea capacității instituției/unității de învățământ pe care o conduc de a îmbunătăți performanțelor elevilor.
Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 15 milioane de euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR.
Observațiile și recomandările pot fi trimise pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro în perioada anterior menționată.