„Contesa Maritza” revine pe scena Operei Brașov, după trei ani!

Sâmbătă, 24 septembrie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opereta „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán. Libretul, scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, se bazează pe „Romanul unui tânăr sărac” de Octave Feuillet.

Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 24 februarie 1924 la Theater an der Wien din Viena. Una dintre cele mai celebre operete a fost montată, în variantă modernă, la Opera Brașov, în 2019, iar de la premieră, nu s-a mai putut juca în sală, cu public, din cauza pandemiei. Din această adaptare contemporană nu lipsesc umorul și magia. „Am dorit ca acest spectacol sa aibă legătură cu Brașovul și, împreună cu întreaga echipă artistică și tehnică, sperăm că am reușit să construim o punte între scenă și sală”, mărturisește regizorul Alexandru Nagy.

Văduvă, nobilă, tânără, frumoasă dar mai ales bogată, Contesa Maritza este stăruitor curtată de diverşi admiratori care, cum o văd, o şi cer în căsătorie. Pentru a scăpa de insistenţele admiratorilor, anunţă o logodnă imaginară cu un oarecare Koloman Zsupan, bărbat care, aşa credea ea, nu există decât ca personaj în opereta „Voievodul ţiganilor” de J. Strauss. Nici nu apucă să anunţe bine acest lucru, că un valet vesteşte sosirea fericitului logodnic, strănepot al personajului lui Strauss, ultimul vlăstar al străvechii familii din Varaşdin.

Citeste și:  Spectacol excepțional de muzică și poezie, cu protagoniști celebri, la Muzeul „Casa Mureșenilor”

Contesa va evita logodna, pe care ea însăşi a anunţat-o, şi va cădea pradă prezicerilor unei tinere ghicitoare, ţiganca Manja, care îi spune că n-o să treacă nici o lună şi se va îndrăgosti de un bărbat frumos, de viţă nobilă. Acesta nu va fi altul decât Tassilo, administratorul moşiei contesei, la rândul său, conte…

Toată povestea sentimentală este susţinută de o muzică la fel de romanţioasă, în care inflexiunile cântecului popular maghiar şi valsul vienez domină partitura. Momentele muzicale pe care, cu siguranță, le veți reține și, apoi, fredona sunt: aria ţigăncii ghicitoare, aria lui Tassilo „Când molcom se scurg clipele-n amurg…” – vals, aria Contesei Maritza cu cor „Cântă-mi dar ca altădată, hai, bătrâne lăutar…”, romanţa lui Tassilo „Zi-i ţigan …”.

Citeste și:  Operele artistului brașovean Hans Hermann pot fi văzute pe website-ul Muzeului de Artă Brașov

În distribuție, îi veți urmări pe artiștii: Contesa Maritza – Mădălina Bourceanu, Contele Tassilo – Alexandru Aghenie, Baronul Kolomán Zsupán – Liviu Iftene, Lisa – Corina Klein, Manja – Asineta Răducan, Moritz Dragomir – Ștefan Schuller, Ilka – Maria Catrina, Karl Stefan – Paul Tomescu, Cecco – Lucian Burlacu. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Alexandru Nagy. Scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Ramona Mezei. Asistenți regie: Nicoleta Chirilă, Iulian Sandu. Regie scenă: Dan Antipa.

Spectacolul durează o oră și 50 de minute și are o pauză.

Citeste și:  Începe Festivalul de Operă, Operetă și Balet 2024

Preț bilete: 40 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment, mai sunt foarte puține bilete disponibile! Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str.
Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268- 419380.
În stagiunea 2022 – 2023, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Evenimente desfășurate cu sprijinul Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.