Grupul german Continental AG a raportat joi pierderi nete de 1,2 miliarde de euro (1,34 miliarde de dolari) în 2019, pe fondul problemelor cu care se confruntă piaţa auto globală, transmit DPA şi Reuters.
Din cauza încetinirii preconizate a producţiei auto mondiale, grupul german a decis să treacă în conturile sale o depreciere a activelor de 2,5 miliarde de euro, în principal legate de achiziţiile făcute înainte de 2008, conform Agerpres.
Al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, cu peste 240.000 de angajaţi, este afectat de încetinirea vânzărilor de automobile pe plan global şi de trecerea de la maşinile pe benzină şi motorină la cele electrice şi hibride.
În 2019, veniturile Continental au crescut cu 0,2%, la 44,5 miliarde de euro, uşor sub estimările analiştilor – 44,55 miliarde de euro. Profitul operaţional ajustat a scăzut cu 21,5% anul trecut, la 3,2 miliarde de euro.
Compania se aşteaptă ca în 2020 producţia auto pe plan mondial să scadă cu 2% – 5%, al treilea an de declin consecutiv.
„Mediul economic va rămâne dificil în 2020. În plus faţă de scăderea producţiei, industria auto, interconectată global, va fi afectată de turbulenţele cauzate de epidemia de coronavirus (Covid-19), de reglementările europene mai stricte privind emisiile şi de rapida digitalizare a procesului de producţie”, a afirmat directorul financiar Wolfgang Schaefer.
Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi.