Municipalitatea continuă campania de consultare a cetățenilor cu privire la oportunitatea amenajării de noi drumuri forestiere și la alegerea variantelor de drumuri forestiere noi prevăzute în amenajamentul silvic. Până în data de 7 octombrie, brașovenii post consulta pe site-ul Municipalității o scurtă prezentare a drumurilor forestiere propuse prin acest amenajament și își pot exprima opiniile cu privire la acest demers.
Această consultare publică are loc în urma deciziei Consiliului Local de a renunța la proiectul drumul forestier Gorița, în urma în urma numeroaselor proteste din partea societății civile.
Având în vedere că, în anul 2017, Municipiul Brașov a semnat un contract de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) având ca obiect proiectul ,,Investiții pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a municipiului Brașov“, contract în cadrul căruia era prevăzută și amenajarea drumului forestier Gorița, municipalitatea este în etapa în care fie propune finanțatorului înlocuirea acestui drum cu alte drumuri forestiere, fie renunță la contractul de finanțare. Pentru a lua cea mai bună decizie pentru comunitatea brașoveană, primăria dorește să afle care este părerea brașovenilor cu privire la acest proiect.