Continuă curățarea canalizărilor din Brașov: Iată cât de înfundată era rețeaua VIDEO

Așa cum anunțat, curățarea rețelelor publice de canalizare, precum și cea a canalelor Timiș și Graft a început de acum 10 zile.

Acțiunile vor continua si în perioada următoare, cu decolmatarea deversorului situat pe str. Avram Iancu la intersecție cu str. Morii, unde ploile torențiale căzute în ultima vreme au antrenat cantități foarte mari de pietriș și deșeuri menajere.

Acesta trebuie curățat în mod responsabil, tocmai pentru a evita situația de la sfârșitul lunii august.

În acest context, va fi utilizat un utilaj special destinat acestui tip de rețele, astfel încât operațiunea de curățare să fie realizată cat mai rapid si în mod eficient.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Facem precizarea că, în contextul schimbărilor climatice, ploile torențiale se înmulțesc, iar cantitățile mari care cad într-un timp foarte scurt nu pot fi preluate integral de sistemul public de canalizare, în situația în care volumul de apă care cade într-o singură zi,  în urma unor astfel de ruperi de nori, este unul dublu față de media anului 2019 (45 de litri/metru pătrat).

Asigurăm locuitorii Brașovului că procesul de curățare a rețelelor publice de canalizare se face în mod constant și este realizat după un grafic punctual, în toate zonele în care fost semnalate probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.