Continuarea lucrărilor de modernizare a DN73, între Câmpulung și Brașov, a intrat pe linie dreaptă

DRDP Brasov a publicat în SEAP anunțul pentru demararea licitației care are ca obiectiv execuția lucrărilor de modernizare a drumului între km 54+050 – km 128+250. Valoare estimata a investiției este de 688,5 milioane de lei fără TVA. Data limită pentru depunerea ofertelor este 19 iulie 2023.

Lungimea totală a sectorului vizat de modernizare este de 74,20 km iar lucrările au fost împărțite în două loturi:

– LOT 1 km 54+050 – km 92+000, care cuprinde sectorul de pe teritoriul județului Argeș (Câmpulung – limita dintre județele Argeș și Brașov);

– LOT 2 km 92+000 – km 128+250, care cuprinde sectorul de pe teritoriul județului Brașov (limita dintre județele Argeș și Brașov – intrarea în municipiul Brașov).

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Proiectul prevede aducerea drumului la parametrii normali de funcționare și fluidizarea valorilor de trafic. Lucrările vizează, pe lângă lucrările de ranforsare și lărgire a carosabilului la minim 7 m, și modernizarea a 13 poduri, resistematizarea a 21 de intersecții, numeroase lucrări de consolidare, respectiv refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale.

O schimbare importantă va fi și lărgirea la 4 benzi de circulație a sectorului cuprins între ieșirea din municipiul Brașov și intersecția cu drumul de legătură spre autostrada Râșnov – Cristian.

Sursa: DRDP Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.