Controale în piețele agro-alimentare „Dacia” și „Tractorul” și la Oktoberfest! Amenzi în valoare de 60.000 de lei

Vineri, 13 septembrie, în baza prevederilor unui plan de acțiune pentru prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul evaziunii fiscale, precum și comercializarea, în bune condiții, a produselor alimentare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Ordine Publică și Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au organizat și desfășurat o acțiune cu efective extinse, în municipiul Brașov.

Obiectivul principal al acțiunii a fost reprezentat de verificarea agenților economici prezenți în piețele agro-alimentare „Dacia” și „Tractorul”, precum și în cadrul festivalului ”Oktoberfest”, în ceea ce privește respectarea obligației de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, drepturile de autor și drepturi conexe, precum și verificarea documentelor justificative de proveniență pentru mărfurile comercializate.

Citeste și:  Salt Bank: 100 de zile de la lansarea primului neobank 100% românesc, la Brașov

Astfel, cei 33 de polițiști angrenați în activități au verificat 48 de operatori economici, au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei și au dispus confiscarea sumei de aproximativ 2300 de lei.

Ulterior activității, reprezentanții a patru dintre agenți economici verificați au fost invitați de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea continuării verificărilor specifice în domeniul economic.

One thought on “Controale în piețele agro-alimentare „Dacia” și „Tractorul” și la Oktoberfest! Amenzi în valoare de 60.000 de lei”

  1. Apă de ploaie această acțiune! Orice ,,producător” din piață râde cu hohote de această acțiune – eu aș sancționa întâi pe administratorii piețelor și pe polițiștii municipali repartizați în piețe pentru lanțul de infracțiuni pe care le tutelează. S-a înrădăcinat de ani de zile această metodă de a obține venituri ilicite pe seama cumpărătorilor și a veniturilor la bugetul de stat și nimănui nu-i pasă. Incompentență sau corupție bine mascată? Ambele la un nivel astronomic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.