Controlorii RATBV au început să aplice noile amenzi pentru cei fără bilet! Cine nu plătește pe loc, primește o sancțiune de până la 500 de lei

Angajații Serviciului Control al RATBV S.A. au început să aplice noul nivel al contravențiilor pentru neplata călătoriilor cu mijloacele de transport public ale societății, precum și pentru nevalidarea titlurilor de călătorie. De la începutul acestei luni valoarea biletului special pentru călătorii fără bilet sau abonament valabil este de 195 de lei, iar pentru cei care nu-și validează titlurile de călătorie de 60 de lei.

În primele zile ale acestei luni angajații Serviciului Control RATBV au desfășurat o amplă acțiune de informare a călătorilor cu privire la faptul că a fost modificat nivelul contravențiilor, în cele mai multe cazuri fiind aplicată doar măsura avertismentului. Însă de ieri au început să fie aplicate strict prevederile Regulamentului privind efectuarea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, document ce prevede obligativitatea validării tuturor titlurilor de călătorie, inclusiv a abonamentelor.

Citeste și:  Propunerea legislativă care prevede indexarea pensiilor militare a fost adoptată în Camera Deputaţilor

În cazul în care un călător este depistat fără bilet, fără abonament sau cu abonamentul nevalidat și nu poate achita sau nu dorește să achite un bilet special pe loc, angajații RATBV vor încheia un proces-verbal de constatare a contravenției, amenda în acest caz fiind în cuantum de până la 500 de lei.

„Trebuie menționat că validarea abonamentelor sprijină RATBV în măsurarea gradului de încărcare al autobuzelor și troleibuzelor și, funcție de aceasta, în alocarea unor resurse de mobilitate adecvate cererii existente. Pe de altă parte, în cazul nedorit al producerii unor accidente, pe baza titlului de călătorie (inclusiv abonamentul) validat, călătorul prejudiciat poate obține unele drepturi din partea firmelor de asigurări, validarea biletului sau abonamentului fiind una dintre dovezile călătoriei într-un anumit moment cu un anumit mijloc de transport”, precizează reprezentanții companiei de transport.

Citeste și:  Cea de-a doua achiziţie centralizată a Consiliului Judeţean Braşov s-a finalizat cu succes

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.