Primăria continuă programul de amenajare și modernizare a terenurilor de sport pentru a oferi condiții identice practicării sportului profesionist. Deja au fost deschise 3 terenuri de baschet și unul de fotbal. Urmează alte 22 de terenuri, cărora li se adaugă 6 piste de alergare.
Primăria Brașov continuă programul de dezvoltare a sportului de masă prin investiții în terenurile de sport din cartiere, dar și în cele din curtea școlilor. Obiectivul municipalității este acela de a le oferi brașovenilor cele mai bune condiții de practicare a sportului, astfel încât numărul celor care fac mișcare să crească din ce în ce mai mult.
Obiectivul primăriei este ca din această vară brașovenii să aibă la dispoziție 26 de terenuri de sport care să le ofere condiții de nivel competițional celor care practică sportul, inclusiv ca formă de relaxare. Pe lângă aceste terenuri, primăria va amenaja și 6 piste de alergare: 5 în curtea unor unități de învățământ, iar cea de a șasea în Parcul Tractorul, ca parte a programului de bugetare participativă.
Primele terenuri modernizate care au fost deschise pentru brașoveni sunt terenul de baschet de sub Tâmpa, care are o suprafață de joc agrementată la nivelul Federației Internaționale de Baschet și sistem de nocturnă, cele cu suprafață de tartan din parcurile Timiș-Triaj și Fartec și terenul de fotbal de pe str. Hărmanului (lângă Autogara 3).
„Am mai terminat un teren de baschet, aici, lângă podul Fartec, un teren care din a doua zi de folosință se bucură de, iată, mare popularitate: foarte mulți tineri au venit să joace streetball aici. Sunt multe terenuri pe care le pregătim în toate cartierele Brașovului. Vom mai avea altele deschise chiar în această săptămână și altele pe parcursul verii. Sunt terenuri de calitate, de care tinerii noștri au nevoie, terenuri pe care Primăria le amenajează în acest an. Bucurați-vă de ele, bateți mingea gratuit și cu plăcere pe aceste terenuri”, i-a invitat primarul Allen Coliban pe brașoveni.
În această săptămână vor fi finalizate lucrările de amenajare ale terenului de baschet din parcul de pe strada Agricultorilor și urmează cel de fotbal de la Școala Gimnazială nr. 1 (corpul de pe str. Cocorului), cel de baschet din parcul de pe b-dul Ștefan cel Mare și Sfânt și terenul de handbal de pe str. Mierlei.
Primăria și-a propus ca, până în luna august, să finalizeze lucrările de reabilitare sau amenajare a celor 26 de terenuri de sport, dintre care 3 de baschet cu suprafață de joc din polipropilenă, agrementată de Federația Internațională de Baschet (FIBA) (la fel ca pe Aleea de Sub Tâmpa), și alte 8 , tot de baschet, cu suprafață de joc din tartan. Cinci terenuri, de fotbal, vor avea gazon sintetic, iar alte 10 vor fi amenajate pentru practicarea mai multor sporturi. Tot în cadrul acestei investiții, vor fi amenajate și 6 piste de alergare din tartan, cu două sau trei culoare. Cinci vor fi în cadrul unor unități de învățământ, iar cea de a șasea va fi amenajată în parcul Tractorul.
Cele 3 terenuri de baschet pe care se montează module de polipropilenă, agrementate de FIBA, sunt: Aleea de sub Tâmpa, Parcul Centrul Civic, Str. Argintului-Bronzului.
Celelalte 8 terenuri de baschet care vor fi amenajate cu suprafețe de joc sintetice realizate din cauciuc reciclat legat cu poliuretan, tip „tartan”, sunt: Parcul Timiș-Triaj, str. Popa Şapcă, parcul de la pasajul Fartec, parcul Agricultorilor, parcul Ştefan cel Mare, Saturn 15 – Apollo, Școala Gimnazială nr. 1, Liceul Sportiv.
În cadrul aceluiași contract, va fi montat gazon artificial mono-filament pe 5 terenuri de fotbal: Aleea Violetelor; str. Hărmanului, lângă autogara 3; Școala Gimnazială nr. 14, corpul din Stupini; Școala Gimnazială nr. 1, corp Cocorului; Școala Gimnazială nr. 31, str. Simeria.
Pe alte zece terenuri se va monta gazon artificial, acestea fiind terenuri pentru handbal, volei sau multisport. Două terenuri multisport și unul de handbal vor fi amenajate la Liceul de Arte Plastice ”Hans Mattis-Teutsch”, unul de handbal și unul de volei, la Școala Gimnazială nr. 25, și câte unul de handbal la Școlile Gimnaziale nr. 3, 9 (corpul de pe str. Prunului), 11 și 15. Acestora li se adaugă un teren de handbal pe str. Mierlei nr. 5.
Cinci piste de alergare, realizate din cauciuc reciclat legat cu poliuretan tip ,,tartan”, vor fi amenajate la următoarele unități de învățământ: câte o pistă la ambele corpuri – str. Barbu Lăutaru și str. Cocorului – ale Școlii Gimnaziale nr. 1; câte una la Școlile Gimnaziale nr. 3 și nr. 9 (corpul de pe str. Prunului) și una la Liceul de Artă. Cea de a șasea va fi amenajată în parcul Tractorul.
Termenul pe care și l-a propus municipalitatea pentru finalizarea tuturor acestor amenajări este de 31 iulie. Lucrările sunt realizate de către asocierea Sport Arena Bucureşti – Clarom Trans SRL Braşov, valoarea lor fiind de 3.248.220 lei fără TVA.