Copiii sunt așteptați în Sala Operei Brașov pentru a urmări o poveste îndrăgită: „Meșterul păpușar”

Miercuri, 25 octombrie 2023, de la ora 11.00, micuții iubitori de dans clasic sunt așteptați în Sala Operei Brașov pentru a urmări o poveste foarte îndrăgită: „Meșterul păpușar”,spectacol de balet pe muzică de Léo Delibes. Acesta este dedicat elevilor din județul Brașov care participă, în aceste zile, la Săptămâna „Școala Altfel”.

Acțiunea se desfășoară într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea fiindcă fusese tras pe sfoară. Pe parcursul spectacolului, povestitorul Lorand Cristian va descrie cele mai importante moment de balet și va creiona, cu măiestrie, firul poveștii, la care îi invităm pe copii. În distribuție: Swanilda – Iustina Ciobanu, Franz – Bogdan Rădăcină, Coppélius – Adrian Scriminț. Își dau concursul Soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Brașov: Ariana Marcu, Melania Condoiu, Miruna Mândruță, Daria Nicoară, Cristina Rotundu, Mihaela Pop, Andreea Rusu, Valentina Mirică, Diana Drăgan, Dorin Mirea, Teodor Pătrașcu, Matei Rada. Regia spectacolului și adaptarea coregrafică sunt semnate de Alexandru Fotescu, scenografia de Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Alexandra Scriminț.

Citeste și:  Restricții de trafic în Cartierul Coresi, între 20-22 septembrie, pe durata competiției Brașov Running Festival

Preț bilete: 15 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.