Un copil de 3 ani din Brașov cu sindrom inflamator multisistem, o reacție ce apare după infectarea cu noul coronavirus uneori, este internat la terapia intensivă a Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”.
Diana Ionescu, directorul medical al spitalului, a declarat, la Digi24, că starea copilului este bună.
„A venit în garda de sâmbătă prin transfer de la spitalul din Brașov, diagnostic de prezumție: meningită. La noi a fost diagnosticat cu multiple disfuncții: respiratorie, cardiacă, un sindrom inflamator foarte pronunțat, modificări hematologice importante. A fost admis în terapie intensivă unde medicii noștri l-au diagnosticat cu PIMS. Acum este într-o stare favorabilă, e neintubat, e stabil și merge spre bine”, a spus Diana Ionescu.
Copilul a fost infectat cu virusul Covid-19 undeva în 30 septembrie:
„Are un test pozitiv, dar la noi testele sunt negative. Are însă IGG crescut, deci ne arată că a trecut prin boală: Este o reacție inflamatorie multisistemică ce apare la 2-3 săptămâni după infecția cu Covid”, a mai explicat directorul medical al Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”.