Corul Național Madrigal, turneu impresionant în Perú, cu mai multe premiere

  • Timp de 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, s-a aflat în Republica Perú, în cadrul primului turneu în America de Sud din istoria ansamblului.
  • Corul Madrigal a concertat la Ambasada României la Lima și la Congresul Republicii Perú, unde a fost premiat pentru contribuția sa la cultura universală.
  • Cele trei concerte extraordinare din Lima, Cusco și Aguas Calientes au adus un record de peste 2.500 de spectatori.
  • În cadrul unui eveniment extraordinar ce a avut loc la Congresul Republicii peruane, a fost lansat cel mai nou proiect discografic Madrigal: „Imnurile naționale ale țărilor din America de Sud”.
  • Cu ocazia turneului, Madrigal devine primul cor din lume care a înregistrat o producție media în celebrul sit arheologic de la Machu Picchu.

La invitația Ambasadei României în Republica Perú și cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, a susținut între 10 și 20 martie un turneu care a cuprins 7 evenimente distincte, în Republica Perú. Turneul a marcat 85 de ani de relații diplomatice româno – peruane și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Perú 2024.

De-a lungul vieții mele  am văzut multe evenimente culturale, însă puține m-au emoționat așa cum a făcut-o cel din seara aceasta. Nu doar vocile, costumele, magnifica conducere muzicală și  eleganța dirijoarei m-au impresionat, ci și faptul că au avut delicatețea de a cânta o versiune splendidă a imnului național și trei piese emblematice pentru poporul peruan. A fost, realmente, o noapte fantastică! Contigo Peru este un cântec ce unește toți peruanii. Este un fel de imn al unirii, iar corul l-a cântat frumos și cu profunzime. I-am observat în timp ce cântau și am văzut că transmiteau  o energie fantastică prin inimile lor. Nu puteam primi un cadou mai frumos în această seară!”, a declarat la finalul spectacolului de la Lima, Ministrul de Externe al Republicii Perú, E. S. Domnul Javier González-Olaechea.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

„Peste 27.000 de kilometri parcurși, 10 zile petrecute în Peru, un repertoriu în premieră, 7 evenimente susținute la Lima, Cusco, Aguas Calientes și Machu Picchu, 3.700 metri de diferență de nivel, 12 imnuri lansate, câteva mii de spectatori tranformați în fani ai României și foarte multă emoție. Prima experiență a Madrigalului în America Latină a stat sub semnul descoperirilor și a inaugurat o veritabilă punte culturală între România și Perú! Mulțumim Ambasadei României în Perú și Excelenței Sale, doamna Camelia Ion-Radu pentru invitație și organizare și, totodată, Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român pentru sprijinul necondiționat acordat.”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal

Diplomație culturală

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Cei 85 de ani de relații diplomatice româno – peruane și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Perú 2024 au fost sărbătoriți printr-un demers de diplomație culturală la cel mai înalt nivel. Corul Madrigal a susținut un recital la Ambasada României în prezența Corpului diplomatic acreditat la Lima, unde a și lansat în premieră versiunea Madrigal a popularei piese „Contigo Perú”, semnată de Augusto Polo Campos, în aranjamentul muzical realizat special de compozitorul român Grigore Cudalbu. De asemenea, Madrigal a fost invitat în Congresul Republicii Perú, unde a susținut un recital în fața reprezenaților naționali ai celui mai mare for politic peruan – vicepreședinți, congresmani, ambasadori. În acest context, Corul Madrigal a lansat produsul discografic „Imnurile naționale ale țărilor Americii de Sud”, o premieră sud-americană. Totodată, ansamblul a fost onorat cu Premiul Congresului, însoțit de trofeul și declarația de curtoazie diplomatică „Fie ca acest cor să continue să fie o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare și fie ca muzica sa să continue să rezoneze în inimile tuturor celor care au privilegiul de a o asculta.”

Trei concerte extraordinare și 2.500 de spectatori

Turneul a inclus trei Concerte Extraordinare „Música Mágica Del Madrigal” dedicate publicului peruan: în grandioasa Catedrală din Cusco – la 3.400 de metri altitudine, cea mai mare la care a cântat ansamblul până acum, la Aguas Calientes, orașul cel mai apropiat de situl Machu Picchu, precum și la Teatro Municipal de Lima, o bijuterie arhitectonică a capitalei peruane, unde a fost aplaudat cu ovații de peste 1.300 de spectatori. La Lima, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, i-a avut ca invitați pe muzicienii din popularul ansamblu KOTOSH, cu care a cântat o lucrare contemporană remarcabilă a muzicii sud-americane – „Misa Criolla”, compusă de Ariel Ramírez și interpretată de Madrigal, dirijat de Marin Constantin, pentru prima dată în 1975 la București, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Premieră mondială pentru muzica corală

Turneul Madrigal în Peru a adus și o premieră mondială pentru un cor național – o producție media în celebrul site UNESCO Macchu Picchu. Corul Madrigal a filmat în „orașul pierdut al incașilor” al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale” / „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, pe muzica semnată de compozitorul român Dariu Pop. Noul videoclip va fi lansat la sfârșitul lunii aprilie 2024, în cadrul evenimentului „Festival Madrigal la Satu Mare”.

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2024, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Videoclipul a fost filmat în situl dacic Sarmizegetusa Regia, având ca fundal sonor lucrarea lui Corneliu Cezar, interpretată de ansamblu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.