Creatori de viitor, programul care reunește liceeni cu performanțe din România, a ajuns la a XI-a ediție

Champions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu performanțe. Este locul unde an de an, reunim zeci de liceeni, creatori de viitor, oferindu-le un program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 750 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova.

În perioada 28 august – 2 septembrie 2024, Asociația 11even organizează ediția a 11-a a evenimentului Champions United, parte a programului Creatori de Viitor. Evenimentul va reuni în Cluj-Napoca 50 de liceeni cu performanțe din România și este organizat cu sprijinul Universității Babeș-Bolyai.

În cadrul evenimentului invităm anual mentori – Creatori de Prezent – oameni care produc schimbare în societate (fie că e vorba de mediul antreprenorial, jurnalism, societate civilă, mediul academic, tehnologie ș.a.) și pe care-i punem în dialog cu creatorii de viitor. Până la ediția din 2021 acest dialog era purtat în cadrul unor sesiuni pe care noi le numim TRANSFORM și în care miza este aceea de le răspunde participanților la întrebări legate de viitorul lor educațional și profesional și de a-i motiva să aleagă România ca loc al performanței lor la maturite. Însă începând cu ediția din 2021, am introdus un nou tip de sesiuni în agendă de tip HARD TALKS. Luăm subiecte care nasc adesea polemică în societate și le tratăm cerebral, cu argumente indiferent de poziția avut față de subiect. Considerăm că societatea are nevoie încă de pe băncile liceului de acest exercițiu, din ce în ce mai des, acela de a purta un dialog în care putem crește și învăța unii de la alții, fără a pune pe primul loc diferențele dintre noi, ci mai degrabă bunul simțul, empatia și argumentarea.Pe lângă toate acestea, completăm an de an experiența Champions United cu un retreat de o zi, într-o locație undeva în afara orașului Cluj-Napoca, mâncare bună, relaxare, jocuri și multe alte surprize.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Înscrieri

Mulțumită sprijinului oferit de partenerul Kaufland România, participarea în proiect este GRATUITĂ pentru cei selectați, fiind acoperite costurile cu masa, cazarea și activitățile din cadrul evenimentului. Înscrierile au loc până pe 18 august (deadline extins) pe www.creatorideviitor.ro

Ce spun foștii participanți și mentori despre Champions United:

„Am acceptat invitația de a mă implica în proiectul Asociației 11even în pofida impresiei că descrieri de tipul <<Creatori de Viitor>> și <<Champions United>> sunt mai degrabă hiperbole mobilizatoare decât proiecții realiste. După câteva ore petrecute în compania tinerilor prezenți acolo, m-am răzgândit. Faptul că acești campioni vor juca un rol activ în crearea viitorului românesc și european mă face să fiu mai încrezător în șansele noastre – și mă obligă, o dată în plus, la implicare, inclusiv prin investirea în <<vârfurile>> generației care îmi urmează” – Michael Bulzan, antreprenor çi director regional pentru Europa çi Asia Centrală la Duke University.

“Champions United este o experiență aparte, diferită față de ce am fost obișnuită să întâlnesc până acum. Mi-e greu să exprim cât de bine m-am simțit într-un loc în care iei contact cu multe informații noi și multe emoții. Ești provocat din punct de vedere intelectual și îți dezvolți foarte mult personalitatea și calitățile de lider prin interacțiunea cu ceilalți tineri extraordinari. Îmi doresc foarte mult să devin profesor universitar și să fiu o schimbare pentru sistemul educațional din România, chiar dacă la început va presupune să-mi iau experiențe și informații la universități din afară.” Mădălina Zgreabăn, Slatina, participantă la Champions United 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.