Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici încep postul Crăciunului

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici încep astăzi, 15 noiembrie, postul Crăciunului, perioada de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului.

Creştinii care ţin postul nu mănâncă în această perioadă alimente de origine animală şi se abţin de la distracţii, iar în biserici nu se oficiază nunţi.

Postul Crăciunului este, din punct de vedere alimentar, mai puţin aspru decât altele: durează 40 de zile, dar 14 sunt cu dezlegare la peşte şi vin conform calendarului creştin ortodox. 

Ce este postul?

Potrivit doxologia.ro, Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire.

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

«Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile sau, în caz de boală, numai de la unele, de asemenea și de la băuturi și de la toate cele lumești și de la toate poftele cele rele, pentru ca să fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu…».

Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp, și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnzeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă de iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Citeste și:  "Recitalul de la ora cinci" va fi susținut de celebri artiști lirici, astăzi, la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov

Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – scrie Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului».

(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, p. 317)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.