Creşterea economiei a încetinit la 1,3% în trimestrul trei

Creşterea economiei a încetinit la 1,3% în cel de-al treilea trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în condiţiile în care în T2 PIB a urcat cu 1,8% faţă de primele trei luni, notează Agerpres.

Potrivit estimării semnal a Institutului Naţional de Statistică, Produsul intern brut în trimestrul III 2022 a înregistrat o creştere faţă de trimestrul III din anul 2021 cu 4% pe seria brută şi cu 4,7% pe seria ajustată sezonier.

În perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021, Produsul intern brut a crescut cu 4,3% pe serie ajustată sezonier.

Pe serie brută, în primele nouă luni, avansul economiei a fost de 5%.

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2022 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, fiind înregistrate modificări ale indicilor de volum comparativ cu a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2022, publicată în comunicatul de presă nr. 257 din 12 octombrie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au fost revizuite de la 106,4% la 104,4%; rezultatele trimestrului II 2022, comparativ cu trimestrul I 2022, au fost revizuite de la 105,0% la 103,9%”, se spune în comunicatul INS. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.