Ziua de 9 Martie este o dată importantă în calendarul ortodox, fiind marcată cu cruce roșie. Sărbătoarea îi prăznuiește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia.
În această zi, se păstrează tradiţia preparării mucenicilor, covrigeii fierţi sau copţi, lipiţi câte doi, care-i simbolizează pe cei 40 de Mucenici pedepsiţi pentru credinţa lor prin afundarea într-un lac îngheţat.
Astăzi este și Ziua de comemorare a Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, ocazie cu care, în biserici se fac slujbe de pomenire pentru cei care au suferit în timpul regimului comunist.
Biserica Ortodoxă Română îşi arată în acest fel preţuirea faţă de foştii luptători şi deţinuţi politici din timpul regimului comunist care sunt, pentru prezent şi viitor, veritabile modele de demnitate, statornicie în credinţă şi patriotism.
Cine au fost Sfinții 40 de Mucenici?
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia au fost un grup de patruzeci de soldați romani, care făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia au pătimit enorm în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor de pe vremea Împăratului, pentru că au refuzat să se închine la idoli.
Cei 40 de Mucenici au primit martiriul prin zdrobirea oaselor, iar apoi arderea trupurilor în anul 320, după ce au au fost scoși vii din lacul Sevastiei, acolo unde au fost condamnați la moarte prin înghețare.
Ulterior, cenușa și oasele lor au fost aruncate în lac, însă, după trei zile, Sfinții Mucenici s-au arătat episcopului Petre și i-au cerut să îi scoată din apă, potrivit sursei citate mai sus. Creștinii au scos rămășițele lor și le-au îngropat cu mare cinste.