CSM Corona Brașov, vicecampioană națională la Final Four-ul de baschet în scaun rulant organizat la Brașov

Finalul de săptămână a adus la Brașov încheierea Final Four-ului Campionatului Național de baschet în scaun rulant, competiție care a reunit cele mai bune echipe din țară și a oferit două zile de meciuri disputate și momente deosebite de sportivitate.

Titlul de campioană națională a fost cucerit de ACS Comunitar Sibiu, în timp ce vicecampioana ediției este CSM Corona Brașov, echipă care a încheiat competiția pe locul secund, în fața propriilor suporteri.

Podiumul a fost completat de ACS Temerarii Arad, iar locul patru a revenit formației ACS Paralimpic Salvia 2000 Cluj-Napoca.

La finalul competiției, sportivii au fost premiați cu trofee și medalii de oficiali ai Comitetul Paralimpic Român și ai Primăriei Municipiului Brașov.

La eveniment au participat președintele Carol-Eduard Novak, primarul municipiului Brașov George Scripcaru, precum și președintele Colegiului Central al Antrenorilor Dan Calancea, care au transmis mesaje de apreciere pentru toți sportivii, subliniind determinarea și exemplul pe care aceștia îl oferă.

Alături de ei s-au aflat și viceprimarul Brașovului Dan Ghiță și secretarul general al Comitetului Paralimpic Român Bakó Szabolcs.

Organizatorii și oficialii au felicitat toate echipele participante, evidențiind nivelul competițional ridicat și importanța promovării sportului paralimpic în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.