CSM Corona Brașov – Vicecampioană Națională la Polo U12, la două puncte în spatele campioanei

Echipa de polo U12 a CSM Corona Brașov încheie sezonul 2024-2025 pe locul al doilea la nivel național, după un parcurs solid în cadrul Turneului Final desfășurat la Oradea. În ultima partidă a competiției, disputată pe 6 iulie împotriva formației Dinamo București, tinerii sportivi brașoveni au obținut o victorie clară, scor 8-3, însă nu suficientă pentru a urca pe prima treaptă a podiumului. CSM Corona Brașov obține titlul de Vicecampioană Națională, la două puncte în spatele campioanei.

Campionatul a fost unul extrem de echilibrat, adunând la start cele mai bune șase echipe din țară, iar lupta pentru medalii s-a dus până în ultima etapă. Sub coordonarea antrenorilor Crisan Maxim Jr. și Crisan Maxim, Corona obține o nouă performanță importantă în sectorul juvenil, la doar două sezoane de la câștigarea titlului național.

Citeste și:  Weekend competițional pe pârtiile din Poiana Brașov

Componența lotului: Matei Palăduță, David Roșca, Aris Prodan, Mihalachi Dacian, Cristian Bularcă, Tudor Anibal, Nathan Negoiță, Paul Constantin, Nicolas Spinei, David Matei, Rareș Baziotis, Cristian Rusanovschi, Edward Bujaniță, Rareș Fodor, Tudor Bâscoveanu.

Clasament final Campionat Național Polo U12 (2024–2025):

  • 1. CS Dinamo București
  • 2. CSM Corona Brașov
  • 3. AMEFA Arad
  • 4. CSA Steaua București
  • 5. Rapid București
  • 6. CSM Oradea

Felicitări antrenorilor Crisan Maxim Jr. și Crisan Maxim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.