Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Fundația Națională pentru Tineret au transmis Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse o adresă care cuprinde un număr de 8 solicitări care să asigure tranziția corespunzătoare a patrimoniului și activității din sfera tineretului ale fostului Minister al Tineretului și Sportului. Cele trei structuri vor monitoriza atent acest proces, astfel încât patrimoniul dedicat tinerilor să nu fie „pierdut” în procesul de reorganizare sau „uitat” în beneficiul Ministerului Sportului.
În continuare, redăm comunicatul de presă, integral:
Patrimoniul/baza materială de tineret din România este una dintre cele mai ample, fiind administrată până în prezent direct de către MTS sau prin DJST/DSTMB și CCS/CCSS „Tei”. Dar acest patrimoniu generează și o serie de provocări, multe imobile neavând nr. MFP (cca 45 ha de teren și multe clădiri), iar procedurile de intabulare nefiind definitivate pentru întreaga bază materială. Această realitate va genera dificultăți administrative în divizarea patrimoniului între domeniile sport și tineret la nivel național și local, fiind crucial ca acest proces să nu ducă la menținerea imobilelor afectate domeniului de tineret în administrarea Ministerului Sportului.
De asemenea, am constat că prin OUG 121/2021 s-a omis modificarea și clarificarea autorității publice centrale în subordinea căreia se află Casele de Cultură ale Studenților (CCS) și Complexul Cultural-Sportiv Studențesc „Tei” (CCSS Tei). Considerăm imperios necesar emiterea de îndată a actului normativ care să clarifice că CCS și CCSS Tei nu rămân în subordinea Ministerului Sportului (domeniu în subordinea căruia niciuna dintre aceste instituții nu s-a aflat vreodată).
Casele de Cultură ar trebui în continuare să găzduiască, să formeze, să promoveze şi afirme talentele studenţilor, iar acest aspect nu poate fi garantat sub coordonarea Ministerului Sportului, instituție ce prezintă în mod inerent total alte obiective și nu ar prioritiza în niciun fel activitatea CCS-urilor. Deși după Revoluție (prin HG nr. 539/1990), organizațiile studențești primeau în proprietate Casele de Cultură ale Studenților și CCSS Tei, dispoziție legală niciodată aplicată (dar nici expres abrogată), din acel moment s-a încercat pentru mulți ani ca rolul studenților în gestionarea patrimoniului dedicat lor să fie cât mai diminuat. Care va fi acest rol dacă patrimoniul rămâne la Ministerul Sportului?
Cunoaștem multiplele tentative de a transfera la sport mai ales bogatul patrimoniu al CCSS Tei, așa cum tineretul, după un proces de subfinanțare susținut, a mai fost vitregit, în favoarea sportului de performanță, de multe alte baze (ex.: Centrul de Tineret al Mării Negre, Complexul de agrement Izvoru Mureșului, Baza Turistică STIBINA – Maramureș, Baza Turistică SIESTA, Baza Turistică FIESTA I – Cluj-Napoca). Subliniem clar că CCSS Tei trebuie să susțină ample manifestări culturale ale celor 175.000 de studenți din București, să le faciliteze practicarea sportului de agrement și să găzduiască schimburi culturale internaționale studențești. Drept urmare, ne manifestăm așteptarea ca lipsa menționării Caselor de Cultură ale Studenților și CCSS „Tei” în rândul instituțiilor care se despart de Ministerul Sportului să fie o simplă inadvertență, care trebuie corectată urgent.
Deși Tineretului și Sportului nu are publicată o listă completă, corectă și actualizată a bazei materiale de tineret, pe baza datelor publice, coroborate cu acte normative deja adoptate sau propuneri de acte normative inițiate de Ministerul Tineretului și Sportului, precum și pe baza unor rapoarte mai vechi întocmite de subordonatele MTS de tineret, noi am alcătuit inventarul pe care l-am transmis Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, astfel încât să nu existe niciun motiv pentru care să nu acționeze.
În același timp, am solicitat: înființarea unei autorități dedicate tineretului în subordinea MFTES, continuarea negocierilor privind Programul Operațional Educație și Ocupare, astfel încât solicitările tinerilor să fie integrate și MFTES să coordoneze implementarea axei dedicate tinerilor, adoptarea cu celeritate a Strategiei Naționale pentru Tineret, preluarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă pentru tineret de la Ministerul Sportului și construirea unui buget realist și corelat cu nevoile din sector pentru domeniul tineretului.