Cultura românească celebrată în America la „Romanian Weekend at The Wharf”, Washington

Institutul Cultural Român din New York și Ambasada României în Statele Unite ale Americii, împreună cu Consiliul Județean Maramureș și cu sprijinul mai multor parteneri locali și sponsori, au organizat în perioada 12-14 iulie 2024 cea de-a treia ediție a Weekend-ului românesc de la Washigton / Romanian Weekend at The Wharf. Evenimentul reprezintă unul dintre cele mai consistente proiecte de diplomație culturală a României în Statele Unite, precum și cel mai mare festival românesc din America. Acesta s-a derulat în cadrul programului aniversar inițiat și coordonat de Ambasada României, „România – SUA: Un parteneriat pentru noi orizonturi economice. De 20 de ani împreună sub umbrela NATO”.

Evenimentul a fost deschis de către ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, care a subliniat că acest festival românesc unic în spațiul nord-american face parte dintr-un program mai amplu de evenimente care pun în evidență forța parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, țări unite de aceleași valori, precum democrația, libertatea, statul de drept. De asemenea, ambasadorul Muraru a mai arătat că cele trei zile de festival, desfășurate chiar în inima Washingtonului sunt dedicate și aniversării celor 20 de ani de apartenență a României la NATO, garant al securității și prosperității. Au mai rostit alocuțiuni directorul ICR New York, Dorian Branea, și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Daniel Trufan.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

„Cei 27 de ani de parteneriat strategic între România și Statele Unite ale Americii arată stabilitatea angajamentului nostru comun pentru democrație și valorile comune pe care le împărtășim. Indiferent de istoria recentă sau de evenimentele de parcurs, această direcție strategică rămâne prioritară. Programul Weekend românesc de la Washington a fost lansat cu 2 ani în urmă, la a 25-a aniversare a acestui Parteneriat, iar succesul său de public este o confirmare a prieteniei româno-americane. În contextul actual din Europa și Statele Unite, de escaladare a violențelor în societate, avem un motiv în plus să pledăm pentru cultura dialogului și împotriva oricăror forme de violență în spațiul public sau politic, avem un motiv în plus să aducem oamenii împreună, iar cultura este tărâmul ideal de întâlnire”, a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

În cele trei zile de weekend românesc, evenimentul a adus în atenția a mii de oameni prezenți la festival o ofertă culturală diversă și a subliniat specificul culturii tradiționale românești. Programul a inclus activități diverse precum concerte, spectacole de dans, lecturi performative, expoziții de cărți românești traduse în limba engleză, demonstrații meșteșugărești, activități pentru copii, expoziții de haine și bijuterii inspirate din motive tradiționale, degustări de vinuri și multe alte activități specifice și inspirate din cultura românească.

Programul expozițiilor și atelierelor a fost întregit de seria concertelor susținute de artiști relevanți precum Simion-Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase, Paula Hriscu, Vox Maris Chicago, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Ansamblul de Dansuri Folclorice „Carpathia”, Andreea Rebăltescu. Artiștii interpreți au acoperit o gamă diversă de expresii culturale și au prezentat obiceiuri culturale din mai multe zone geografice ale României.

Pe parcursul celor trei zile de festival, concertele au fost îmbogățite de o serie de lecturi performative captivante, derulate de organizația româno-americană Bucharest Inside the Beltway, din Denver, Colorado. Aceste lecturi au adus o notă de diversitate culturală evenimentului, fiind susținute de două protagoniste remarcabile, Lady Godiva și Domnica Rădulescu, precum și de artiștii locali Kennedi Neal și Julian Selman care au citit poeme de Alina Purcaru și Rucsandra Pop.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

O altă atracție a festivalului au fost creațiile vestimentare ale designerului român Izabela Mandoiu care au fost expuse publicului alături de bijuteriile de inspirație folclorică ale brandului UNA peste alta. Din sfera meșteșugurilor și al atelierelor practice, publicul s-a putut bucura de demonstrațiile de olărit susținute de meșterul olar Vasile Chira din Cărbunari, precum și de demonstrații de sculptură în lemn oferite de meșterul Ioan Bârsan și de țesut susținute de Mărioara Dobrican.

Ia românească a fost marcată în același context sâmbătă, 13 iulie, cu ajutorul Romanians of DC. Publicul a asistat, de asemenea, la citirea Proclamației emise de primarul orașului Washington în onoarea iilor românești. La scena de la The Wharf au participat purtători și admiratori ai cămășilor de in din S.U.A., România și Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.