Inspecția fiscală reprezintă o activitate de verificare, reglementată prin Codul de procedură fiscală, care are ca obiectiv principal asigurarea conformității fiscale și verificarea legalității declarațiilor fiscale depuse de către contribuabili. Conform art. 113 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, această procedură vizează examinarea corectitudinii și exactității cu care contribuabilii/plătitorii își îndeplinesc obligațiile fiscale, verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, precum și respectarea prevederilor legislației fiscale și contabile în vigoare. De asemenea, inspecția fiscală include verificarea sau stabilirea bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, având ca scop final identificarea și stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale, potrivit legalbadger.org.
În ceea ce privește sfera de aplicare, inspecția fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor și entităților care au obligații de stabilire, reținere sau plată a obligațiilor fiscale, indiferent de forma lor de organizare juridică. Legislația fiscală prevede două forme principale de inspecție fiscală, definite în art. 115 din Codul de procedură fiscală, și anume inspecția fiscală generală și inspecția fiscală parțială. Inspecția fiscală generală reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligațiilor fiscale și a altor obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă pentru o perioadă de timp determinată. Pe de altă parte, inspecția fiscală parțială se concentrează pe verificarea modului de îndeplinire a uneia sau mai multor obligații fiscale specifice, precum și a altor obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă, pentru o perioadă de timp determinată.
Decizia privind efectuarea unei inspecții fiscale generale sau parțiale aparține organului de inspecție fiscală și se bazează pe rezultatele analizei de risc. Este important de menționat faptul că inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legislației fiscale și contabile.
Analiza de risc, definită în art. 1 pct. 3 din Codul de procedură fiscală, reprezintă activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării, evaluării și gestionării riscurilor de neconformare privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către contribuabili. Această activitate este importantă pentru utilizarea eficientă a resurselor administrației fiscale și maximizarea rezultatelor cu un efort minim. În conformitate cu art. 7 alin. (6), contribuabilii sunt încadrați în trei clase principale de risc, respectiv contribuabili cu risc fiscal mic, contribuabili cu risc fiscal mediu și contribuabili cu risc fiscal ridicat.
Procesul de stabilire a clasei de risc fiscal se bazează pe mai multe criterii generale. Aceste criterii se referă la aspecte precum înregistrarea fiscală, depunerea declarațiilor fiscale, nivelul de declarare și realizarea obligațiilor de plată către bugetul general consolidat și către alți creditori. De asemenea, în evaluarea riscului fiscal sunt luate în considerare și criteriile de natură economică.
Analiza de risc urmează un proces complex, structurat în mai multe etape distincte. Prima etapă constă în identificarea riscului, care presupune determinarea surselor posibile de risc și stabilirea anverguriii riscurilor care amenință obiectivele administrației fiscale, precum și crearea unei liste comprehensive a riscurilor fiscale potențiale. În cadrul etapei de analiză propriu-zisă a riscului, se realizează identificarea și înțelegerea profundă a naturii riscului, se stabilește probabilitatea de materializare și se evaluează impactul asupra obiectivelor. De asemenea, în această etapă se colectează informații privind comportamentul contribuabililor, se identifică tendințele existente și se evaluează opțiunile de tratare disponibile.
Un pas important al procesului îl reprezintă stabilirea priorităților, care implică evaluarea și clasificarea riscurilor identificate, precum și determinarea necesității și urgenței măsurilor de intervenție. În această etapă se face diferențierea între riscurile acceptabile și cele intolerabile care necesită măsuri imediate. Tratarea riscurilor presupune elaborarea și implementarea unor măsuri concrete, care pot include inspecții fiscale, campanii de informare și alte activități specifice menite să îmbunătățească gradul de conformare fiscală.
Implementarea sistemului de analiză de risc aduce multiple beneficii pentru administrația fiscală. Acest sistem permite asigurarea unui tratament egal pentru toți contribuabilii și concentrarea acțiunilor de inspecție fiscală asupra contribuabililor cu risc ridicat de neconformare. De asemenea, facilitează utilizarea eficientă a resurselor umane, financiare și tehnice disponibile și contribuie la creșterea nivelului de conformare voluntară.
În ceea ce privește aspectele procedurale, conform art. 7 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, analiza de risc se efectuează periodic, iar organul fiscal are responsabilitatea de a actualiza clasa/subclasa de risc fiscal a contribuabilului. Acest proces dinamic asigură adaptarea continuă a măsurilor de control la evoluția comportamentului fiscal al contribuabililor. Este important de menționat că, potrivit legislației în materie, contribuabilul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită și nu poate contesta modul de stabilire a riscului și a clasei/subclasei de risc fiscal în care a fost încadrat.
O particularitate importantă a procedurii de analiză de risc este faptul că acesta nu se limitează doar la identificarea contribuabililor ce urmează a fi verificați, ci oferă și indicații precise privind aspectele specifice care trebuie examinate, cum ar fi TVA sau impozitul pe profit.
Performanța activității administrațiilor fiscale este strâns legată de modul în care sunt alocate și utilizate resursele disponibile. În acest context, analiza de risc devine un instrument important pentru maximizarea rezultatelor cu resurse limitate și eficientizarea procesului de selecție a contribuabililor pentru control. Prin intermediul acestui sistem, se asigură îmbunătățirea calității inspecțiilor fiscale și optimizarea utilizării resurselor umane și materiale.
În concluzie, sistemul de selectare a contribuabililor pentru inspecția fiscală, bazat pe analiza de risc, reprezintă un instrument modern și eficient de administrare fiscală. Acest mecanism permite autorităților să își concentreze resursele asupra cazurilor cu risc fiscal ridicat, maximizând astfel eficiența activității de control fiscal și contribuind la îmbunătățirea gradului de conformare fiscală voluntară.
Sursa, legalbadger.org.
