Cum va arăta piațeta care va face legătura între Piața Sfatului și Aleea După Ziduri

După ce săptămâna trecută au început lucrările la pietonalul de pe str. Apollonia Hirscher, până la sfârșitul acestui an vor începe lucrările de amenajare a unei piațete care face și legătura dintre Piața Sfatului și Aleea După Ziduri. Este vorba despre curtea din spatele imobilelor situate în Piața Sfatului nr. 27, care are accesul blocat spre Aleea După Ziduri, printr-un perete de cărămidă, construit ilegal. 

,,Sper ca, în cel mai scurt timp, să începem lucrările de amenajare a unei piațete în curtea din spate a imobilelor din Piața Sfatului nr. 27. Este o zonă care este utilizată ca și parcare și de cele mai multe ori cu mult peste limită, ceea ce creează un disconfort foarte mare pentru cei care locuiesc în zona respectivă.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Având în vedere că anul viitor va fi redeschis și fostul cinematograf Popular, iar această piațetă are acces spre Aleea După Ziduri, acces care a fost închis, ilegal, în urmă cu mai mulți ani, ne-am gândit să o tranformăm într-o zonă de plimbare și relaxare.

În felul acesta, odată cu redeschiderea centrului de evenimente de la Popular și amenajarea acestei piațete, zona de După Ziduri va deveni o zonă vie, care să atragă brașovenii și turiștii. În funcție de condițiile meteo, anul acesta vom redeschide accesul spre Aleea După Ziduri, iar o dată ce vremea ne va permite, vom înlocui pavajul degradat cu piatră naturală de granit, vom planta o serie de arbori și arbuști, vom amplasa bănci, astfel încît cei care vor să se bucure de o oază de liniște în centrul orașului, să o poată face.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Așteptăm ca echipa de proiectare a domnului Bertleff  (Firma de arhitectură JB Architecture, condusă de Johannes Bertleff realizează proiectul pentru amenajarea zonei pietonale dintre magazinul Star și Modarom n.n.) să finalizeze toată procedura pentru a putea începe lucrările pentru transformarea zonei dintre magazinul Star și Modarom într-o piață publică, cu multă zonă verde și spații de plimbare și relaxare. Poate că toate aceste  proiecte vor naște și nemulțumiri, dar sunt sigur că cea mai mare parte a brașovenilor și turiștilor își doresc să viziteze centrul istoric pe jos și nu din mașină, așa cum se întâmplă în toate centrele istorice din Europa”, a spus primarul Municipiului Braşov. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.