Cum verific un psiholog? Code for Romania lansează Listapsihologi.ro

Code for Romania, cea mai mare organizaţie de tehnologie civică din lume, a lansat ListaPsihologi.ro, un proiect care pune la dispoziție informații oficiale despre specialiștii din sănătatea mintală din România. Utilizatorii pot verifica astfel dacă un psiholog, consilier sau psihoterapeut este atestat de Colegiul Psihologilor din România, de cât timp și pentru ce specializare. 

Platforma a fost dezvoltată pro-bono de Code for Romania și are ca scop accesibilizarea informațiilor despre specialiștii din sănătatea mintală din România. Astfel, persoanele interesate pot căuta psihologi după nume, specializare, oraș sau folosind filtre speciale care să le permită, de exemplu, să afle dacă un specialist oferă servicii decontate de intervenție pentru copii, activități pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist sau dacă au competențe de expertiză psihologică.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

„Lista Psihologi este încă un pas pe care îl facem înainte în domeniul sănătății mintale și care completează ecosistemul de soluții digitale din Infrastructura Binelui, pilonul dedicat sănătății, alături de alte platforme cum ar fi centruldesanatate.info, sanatateamintala.ro sau PTSD Help.

Vrem ca oamenii să aibă la dispoziție date ușor de consultat atunci când vor să facă o verificare simplă a unui profesionist în sănătate mintală și să dăm un exemplu despre modul în care se poate crește accesul la informații prin puterea tehnologiei. Ne dorim ca în viitor să extindem această platformă cu și mai multe date pe care să le aducem la standarde, să oferim oamenilor cât mai multe mecanisme de a găsi informația de care au nevoie și să ne asigurăm că ea este accesibilizată pentru toți, cu precădere pentru cei mai vulnerabili dintre noi”, Olivia Vereha, cofondatoare Code for Romania.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Această platformă este una dintre zecile de proiecte care fac parte din Infrastructura Binelui, dezvoltată de Code for Romania, un ecosistem digital uriaș care accelerează transformarea digitală, care răspunde la nevoile celor mai vulnerabili dintre noi și care schimbă România în fiecare zi.

Pilonul dedicat sănătății din Infrastructura Binelui este susținut de Lidl România.

Pentru informații suplimentare: contact@code4.ro

Code for Romania, organizație non-guvernamentală din România, este cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume, cu o comunitate de peste 3000 de voluntari. Din 2016, identifică probleme sociale sistemice și generalizate și construiește infrastructura digitală gratuită de care societatea are nevoie. Misiunea organizației: să ajute la rezolvarea cât mai multor probleme sociale prin intermediul tehnologiei digitale. Până acum, Code for Romania a dezvoltat peste 60 de soluții digitale vitale pentru România, inclusiv infrastructura digitală pentru gestionarea crizei Covid-19 și a crizei refugiaților din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.