
Cursurile de prim-ajutor organizate de Crucea Roșie Română sunt, începând de acum, recunoscute la nivel internațional. Acreditarea a fost obținută din partea Centrului Global de Referință în Primul Ajutor (GFARC), confirmând astfel calitatea și conformitatea programelor de instruire oferite de organizație.
Procesul de acreditare a durat doi ani și jumătate și a presupus mai mulți pași esențiali, precum actualizarea curriculei și metodologiei de formare, re-instruirea tuturor instructorilor și dotarea filialelor din țară cu echipamente moderne – inclusiv manechine, defibrilatoare de training și truse de prim-ajutor. Întregul demers a fost finanțat de Crucea Roșie Franceză, prin programul #FirstAid.
„Obținerea acestei acreditări a fost un proces complex, care a validat conformitatea și excelența cursurilor noastre”, a declarat Georgiana Trandafir, Master Educator GFARC în domeniul primului ajutor.
Cursurile sunt susținute de instructori atestați internațional și se încheie cu un examen, în urma căruia participanții primesc un certificat de absolvire. Programa este armonizată la nivel național, în conformitate cu cele mai recente ghiduri internaționale.
Mai multe detalii despre înscriere pot fi găsite pe site-ul Crucii Roșii Române.