Meci special pentru Dan Alexa, chiar în prejma zilei sale de naştere. Antrenorul de la FC Braşov îi înfruntă pe “bănăţenii lui”, care anul trecut au câştigat barajul de promovare în Liga a 2-a, chiar în faţa “chirurgului”, la acea vreme antrenor la CSM Reşiţa.
Duminică FC Braşov întâlneşte, pe propriul teren, pe CSC Dumbrăviţa, echipă care a început nesperat de bine sezonul de Liga a 2-a, şi ne este “vecină de clasament”.
“Am pierdut un baraj contra Dumbrăviţei. A fost o dublă manşă, până într-un moment totul a fost foarte echilibrat. La începutul campionatului multă lumea vedea pe Dumbrăviţa victimă sigură, le-am spus că o să facă multe puncte, îi cunosc bine şi ştiu ce pot. Ca dovadă, lumea se miră de rezultatele lor, dar e o echipă care e capabilă să câştige împotriva oricui. O echipă foarte dinamică, foarte organizată, la ei nu e nimic întâmplător. Şi atunci la baraj, cred că real, am post peste ei 4 reprize, plus vreo 10 minute din prelungiri.”, a spus Dan Alexa.
Dan Alexa spune că meciul este unul extrem de important, mai cu seamă că sunt foarte multe echipe apropiate ca număr de puncte, şi o victorie te poate propulsa foarte mult. Speră ca jucătorii să facă un meci bun şi “să îşi facă singuri cadou victoria”.
“Să îşi facă lor un cadou pentru că legând nişte vicotrii, automat şi atmosfera e alta, poţi să mai îndrepţi lucruri. În momentul în care câştigi un meci, pierzi un meci, faci un egal, ai fluctuaţii de rezultate e mai greu, sper să îşi facă lor cadou. Eu de ziua mea îmi doresc să am copiii sănătoşi, să le dea Dumnezeu numai bine”, a transmis Dan Alexa.
La Dumbrăviţa joacă şi un fost stegar, Alexandru “Jardel” Martinov. Tânărul fotbalist a început campionatul la FC Braşov, după ce a fost adus chiar de la CSC Dumbrăviţa, însă după două etape s-a întors acasă.
“Pe Jardel îl cunosc foarte bine, dovadă şi evoluţiile lui sunt foarte bune la Dumbrăviţa, nu mai departe meciul din Giuleşti, unde a fost unul dintre jucătorii foarte buni. Jardel este un jucător căruia i-a lipsit ceva, o perioadă de fotbal. El nativ face absolut tot, a fost un pariu, o nebunie a mea. Acolo este mediul lui, acolo poate face jocuri foarte bune. În schimb, dacă îl muţi într-un mediu unde este concurenţă, unde e el vioara întâi, pot apărea probleme.”, a spus Dan Alexa despre “Jardel”.
Pentru această partidă Dan Alexa nu se va putea baza pe Vasile Constantin, suspendat şi pe Tomislav Sorsa şi Igor Jovanovic, accidentaţi.
Meciul va avea loc duminică, 30 octombrie, de la ora 11.00.
Cei care vor să îi susţină pe stegari o pot face de pe stadion. Casa de bilete este deschisă de la ora 9.30. Preţul tichetelor este de 10 lei la tribuna a 2-a şi 50 de lei la tribuna oficială.
Partida va fi difuzată şi pe canalele Digi Sport, Prima Sport şi Look Sport.