Începănd de astăzi, Dan Alexa este noul antrenor principal de la FC Braşov. Bănăţeanul care are în palmares trei promovări în prima ligă porneşte cu un singur gând, promovarea şi cu FC Braşov. A semnat un contract pe un an de zile, cu opţiune de prelungire, şi vrea ca la finalul acestui sezon FC Braşov să fie pe un loc care să îi permită accederea în Liga 1.
“Vin la o echipă de tradiţie, o echipă cu ştate vechi în Liga 1, o echipă care a jucat în cupele europene, o echipă care reprezintă un oraş foarte frumos în ţara noastră. Îmi doresc ca împreună cu staff-ul administrativ şi staff-ul tehnic să facem o echipă bună, care să se bată la primele locuri. Cred că fotbalul românesc are nevoie de echipele de tradiţie şi încercăm să readucem Braşovul în elita fotbalului din ţara asta. În cinci ani de Liga a 2-a am trei promovări şi două play-off-uri. Cred, pe cifre, că sunt numărul 1. Nu pot să-mi fixez alt obiectiv decât promovarea. Trebuie să ne batem la play-off, o luăm pas cu pas. E un format mult mai greu decât anii trecuţi. În primul rând trebuie să intrăm în play-off, şi apoi să ne batem pentru promovare”, a spus Dan Alexa la prima conferinţă de presă în calitate de antrenor primcipal la FC Braşov.
Împreună cu Dan Alexa a venit şi Ştefan Grigorie, fost jucător la FC Braşov, Fane s-a întors în calitate de antrenor secund şi speră ca şi din această postură să aibă rezultatele pe care le-a avut ca jucător cât timp a îmbrăcat tricoul galben-negru. Ca jucător, Fane Grigorie are 57 de prezenţe pentru FC Braşov, şi a marcat 13 goluri.
“E o plăcere să revi la o echipă la care te-ai simţit foarte bine, indiferent dacă acum sunt în altă calitate, nu mai sunt jucător activ, sunt antrenor. M-am simţit foarte bine, am prieteni vechi la acest club şi mă bucur că sunt în acest moment la echipă. Ştiu ce înseamnă această echipă, acest club al oraşului şi cred că e o oportunitate şi un moment în care putem face lucruri frumoase pentru că Braşovul atrage, şi o să atragă jucători buni”, a spus Fane Grigorie, antrenorul secund.
Alături de Dan Alexa şi Ştefan Grigorie, din staff-ul tehnic vor mai face parte Rareş Forika antrenot secund, “Toto” Şanta antrenor cu portarii şi Cătălin Voicu preparator fizic.