Daniel David, ministrul Educației și Cercetării: „Probele de evaluare a competențelor din prima sesiune a examenului național de bacalaureat 2025 s-au încheiat cu bine!”

Probele de evaluare a competențelor din prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025 s-au încheiat cu succes, conform anunțului făcut de ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David. Oficialul a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei implicați în desfășurarea acestor evaluări și a subliniat importanța colaborării pentru implementarea schimbărilor în sistemul educațional.

„Probele de evaluare a competențelor pentru Bacalaureatul 2025 – prima sesiune – s-au desfășurat și încheiat în condiții bune. În ciuda faptului că a fost o relativă noutate, primită, inițial, pe bună dreptate, cu rezervă și îngrijorare de unii actori din educație și societate – pe alocuri cerându-mi-se să le anulez, deoarece nu se pot organiza -, în final, așa cum am anticipat, prin implicarea ministerului, profesorilor și managerilor în beneficiul elevilor, lucrurile s-au desfășurat în condiții bune, fără probleme majore”, a declarat ministrul.

Daniel David a evidențiat faptul că, deși au existat unele dificultăți inerente într-un proces atât de complex, acestea au fost gestionate eficient, în special la nivel local, fără intervenția directă a ministerului. Acest lucru, în opinia sa, demonstrează eficiența unui model colaborativ, esențial pentru succesul schimbărilor în sistemul educațional.

„Unele dificultăți inerente care au apărut într-un demers atât de complex au fost rezolvate mai ales local, fără implicarea ministerului. Acest model colaborativ este soluția pentru schimbări de succes în domeniul nostru”, a mai spus ministrul.

În încheiere, ministrul a felicitat elevii care au susținut probele și a mulțumit profesorilor, managerilor și tuturor celor implicați pentru efortul depus: „Îi felicit pe elevi și le mulțumesc tuturor celor implicați!”.

Calendarul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025 este următorul:

  • 27 – 29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (Proba A)
  • 29 -31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (Proba B)
  • 3 – 5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (Proba C)
  • 5 – 7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale (Proba D)
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2 – 6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23 – 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Sursa: edu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.