Începând de astăzi, 17 octombrie, brașovenii pot preschimba din nou în bilete RATBV tichetele primite în schimbul ambalajelor reciclabile de la automatele PETrică. Având în vedere că prevederile privind sistemul Garanție – Returnare se vor aplica abia de la sfârșitul lunii noiembrie 2023, conform Hotărârii de Guvern nr. 1.214/2022, Municipalitatea continuă proiectul ,,PETrică”. Este vorba despre cele trei sisteme automate de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu – instalate în cartierele Valea Cetății, Astra și zona Gării, care le permit celor care reciclează să călătorească gratuit cu mijloacele de transport RATBV.
Vă reamintim că primul sistem, PETrică I, a fost amplasat în Livada Poștei cu ocazia primei ediții a Forumului Orașelor Verzi, iar în luna martie a fost mutat în cartierul Valea Cetății. În cele 13 luni de funcționare, PETrică I a reușit să colecteze peste 1 milion de PET-uri, doze de aluminiu și sticle – 1.465.216 recipiente colectate în 405 de zile, cu o medie zilnică de 3.617 de ambalaje.
PETrică II, montat în cartierul Astra, a colectat, începând cu 7 ianuarie, 1.610.406 ambalaje reciclabile, fiind cel mai eficient dintre cele 3, cu o medie zilnică de 5.690 ambalaje.
Pe 18 februarie, pe B-dul Victoriei – zona pietonală din fața complexului comercial Rapid – a fost pus în funcțiune și cel de al treilea sistem automat de tip RVM. Și PETrică III și-a dovedit eficiența, cu cele 1.342.623 de recipiente colectate până în prezent, cu o medie zilnică de 5.548 ambalaje, clasându-l pe locul 2 în topul eficienței.
De la începerea programului au fost colectate 1.883.871 de PET-uri la cele trei automate, 1.528.117 de doze de aluminiu și 1.005.257 de sticle, adică un total de 4.417.245 de recipiente.
Programul de funcționare a celor 3 sisteme de colectare a ambalajelor reciclabile este de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00.
Programul PETrică a fost lansat ca proiect pilot, pentru a atrage atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului și oferă posibilitatea obținerii, în schimbul a cincizeci de ambalaje reciclate, a două călătorii valabile pe liniile din municipiu ale RATBV, încărcate pe un card nominal eliberat de operatorul de transport. Fiecare sistem „PETrică“ este compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru unul dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare, unde este cazul, cu sau fără capac. Aparatele sunt furnizate de Envipco – o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi. În cadrul parteneriatului, Brai-Cata se ocupă de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate.
Sistemele automate de colectare „PETrică“, instalate de municipalitate împreună cu cei doi parteneri Envipco și Brai-Cata, erau prevăzute să funcționeze până la 1 octombrie 2022, dată la care trebuia introdus și în țara noastră sistemul din alte țări europene, respectiv sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o recuperează la returnarea ambalajului.