De Crăciun polițiștii brașoveni au reținut 71 de permise de conducere

În perioada 23-26 decembrie a.c., peste 550 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov au asigurat măsuri de ordine publică la evenimentele organizate în spațiul public, paza și protecția instituțiilor, nefiind înregistrate evenimente negative semificative. Totuși, în unele situații au fost luate măsuri legale împotriva celor care au încălcat reglementările legale specifice, fiind aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 19.400 lei. Totodată, patrulele de jandarmi au constatat 2 fapte de natură penală, astfel: o infracțiune prevăzută de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, și o infracțiune de lovire sau alte violențe. Pentru aceste fapte au fost întocmite documentele necesare și au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.

În perioada 21-26.12.2023, peste 300 de jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au fost prezenți pe raza județelor Brașov, Sibiu și Covasna, desfășurând 9 misiuni de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică, 37 de misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice și participând la 10 acțiuni în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Activitatea jandarmilor a avut un caracter preponderent preventiv, însă s-au înregistrat şi situaţii care au impus luarea măsurilor legale, fiind constatate 3 fapte de natură penală și 11 fapte de natură contravențională.

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

Astfel, au fost întocmite și predate organelor competente, pentru continuarea cercetărilor, documentele de sesizare pentru fapte de natură penală prevăzute de Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, și pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de articolul 228 Cod Penal. În ceea ce privește faptele de natură contravențională, cele mai multe au constat în încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dar și a prevederilor Hotărîrii nr. 643/07.08.2020, privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului delegat (UE) 2019/945, privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din țări terțe, rezultând amenzi în valoare de 3.200 lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a suplimentat patrulele și echipele de intervenție, peste 250 de polițiști din structurile operative și suport operativ acționând zilnic în zonele aglomerate, în apropierea obiectivelor turistice, dar și în alte zone de interes identificate. De asemenea, au fost intensificate măsurile de control și monitorizare a traficului, precum și de fluidizare a traficului rutier. Polițiștii brașoveni au fost solicitați să intervină la 488 de sesizări, 416 dintre acestea fiind prin apelurile Sistemului de Urgență 112. Pentru abaterile constatate în această perioadă, au fost aplicate 460 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 185.600 lei.

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

În ceea ce privește latura infracțională, au fost sesizate 105 fapte de natură penală, 31 dintre acestea fiind infracțiuni constatate în flagrant de către polițiști, iar alte 20 fiind la regimul circulației rutiere.

Polițiștii din cadrul structurii de Poliție Rutieră au reținut 71 de permise de conducere pentru încălcări ale normelor rutiere, 25 dintre acestea fiind pentru consumul de alcool ori substanțe interzise; 24 de certificate de înmatriculare au fost retrase din cauza unor defecțiuni tehnice constatate la vehiculele aflate în trafic.

Tot în această perioadă, față de 11 persoane cercetate în cauze penale au fost dispuse măsuri preventive de reținere sau arestare preventivă.

Peste 130 de pompieri, cu peste 48 de mijloace tehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov au fost pregătiți să intervină pe durata minivacantei de Crăciun. În perioada 23-26 decembrie a.c., pompierii brașoveni au executat 242 de misiuni, între acestea numărându-se 231 misiuni SMURD și 6 interventii pentru stingerea incendiilor. In urma misiunilor specifice au fost asistate medical 218 de persoane.

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

Premergător weekend-ului prelungit, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Brașov a executat controale de specialitate la operatori de alimentație publică – baruri, restaurante și unități de turism, în urma cărore au fost aplicate 20 sancțiuni: 15 avertismente și 5 amenzi în cuantum de 63.500 lei.

În perioada de referință, specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov au desfășurat activități specifice în cadrul evenimentelor cu public numeros, care au avut loc la în județ. De asemenea, persoanele aflate în evidența Centrului au beneficiat, și în aceste zile, de suport de specialitate și asistență continuă. Totodată, la linia telefonică verde 0800.870.070, 12 persoane au fost consiliate de specialiștii antidrog și au primit informații despre serviciile oferite de Agenția Naționala Antidrog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.