De luni vor fi puse în funcțiune semafoarele de la trecerile de pietoni de la Școala nr. 25 și de pe B-dul Mihail Kogălniceanu

De luni, 20 iunie, vor fi puse în funcțiune încă două sisteme de semaforizare cu buton a unor treceri de pietoni. Unul dintre ele este situat pe b-dul Valea Cetății, la intersecția cu str. Zmeurei, în zona Școlii Gimnaziale nr. 25, iar cel de al doilea este pe B-dul Mihail Kogălnicenu, la intersecție cu b-dul Griviței. În cazul celei de a doua intersecții, a fost semaforizată atât trecerea de pietoni care traversează B-dul Mihail Kogălniceanu, cât și cea care traversează sensul dinspre Griviței, Onix, spre Camera de Comerț și Industrie.

,,Unul dintre obiectivele noastre, ca municipalitate, este ca Brașovul să fie un oraș sigur, din toate punctele de vedere, inclusiv cel al mobilității. Protejarea pietonilor trebuie să fie unul dintre obiectivele oricărei administrații responsabile. Anul trecut am demarat un program care vizează siguranța la trecerile de pietoni, iar implementarea acestui program s-a dovedit un succes confirmat și de reducerea incidentelor, inclusiv cele grave, care implicau pietonii. Am stabilit, împreună cu poliția rutieră, lista cu trecerile de pietoni care ar trebui semaforizate, pe care o actualizăm permanent, în funcție de condițiile de trafic. Luni vom pune în funcțiune alte două sisteme de semaforizare a trecerilor de pietoni. Unul dintre ele este cel de la trecerea de pietoni de la Școala nr. 25, din Răcădău. Mulți dintre elevii care merg la această școală sunt nevoiți să traverseze strada pe această trecere, iar dimineața, din cauza traficului intens, traversarea reprezenta un pericol pentru ei. Al doilea sistem de semaforizare care va fi pus în funcțiune este cel de la intersecția bulevardelor Mihail Kogălniceanu. Aici rezolvăm două probleme: pe de o parte, pietonii vor putea traversa în siguranță o zonă intens circulată și cu multe benzi, iar pe de altă parte, prin corelarea celor două semafoare (cel de la trecerea de pietoni de pe Mihail Kogălniceanu și cel de la trecerea de pietoni de pe b-dul Griviței, sensul dinspre Onix spre Camera de Comerț, n.n.) se va reduce riscul producerii de accidente între fluxul de mașini care vine dinspre Griviței pe direcția  15 Noiembrie și cel care vine dinspre Kogălniceanu spre centrul orașului. În perioada următoare vom începe lucrările pentru semaforizarea trecerii de pietoni de pe str. Berzei, la intersecție cu Sitarului”, a precizat primarul Allen Coliban.

Reamintim că în cadrul acestui program, primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie 2021, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie au mai fost puse în funcțiune alte 12, respectiv: str. Carpaților; str. Mureșenilor (Piața Sfatului); b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian; str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Ioan Popasu; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu; Calea București, înainte de sensul giratoriu Calea București – Saturn – Poienelor (McDonald’s), pe direcția de mers spre centru; la Colegiul Nicolae Titulescu; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Baciului; pe str. Crinului, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11, pe str. Prunului, în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 9, pe str. Lacurilor, intersecție cu str. Nucului, și pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Ecaterina Teodoroiu.

Citeste și:  Eliminarea scutirilor fiscale pentru ITC provoacă indignare

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere), care încetinesc excesiv traficul și măresc poluarea.

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de ,,cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare).

Locurile de amplasare au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizei riscului de accidente și a necesarului de fluidizare a traficului.

Citeste și:  ANAT: Majorarea impozitului pe dividende, o promisiune încălcată şi o lovitură directă dată investitorilor; respingem categoric această măsură

Iluminare suplimentară pentru 29 de treceri de pietoni

Vă reamintim că anul trecut au fost instalate sisteme de iluminat suplimentar pentru 29 de treceri de pietoni. Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecere și suprafața carosabilului, a unui „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru a fi văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Citeste și:  În perioada sărbătorilor, clienții ENGIE România au la dispoziție canalele online de interacțiune

Totodată, stâlpii utilizați pentru semnalizarea trecerilor sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt 34 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 12 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Strada 15 Noiembrie, Bd. Iuliu Maniu sau, mai nou, cele de pe 15 Noiembrie și Calea București, înainte de sensul giratoriu de la ,,Trei alimentare”, care anterior au fost cu buton), și alte 52 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.