De mâine va fi pus în funcțiune un nou semafor cu buton la trecerea de pietoni de pe Calea Feldioarei la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu

De mâine, 25 mai, va fi pus în funcțiune un nou sistem de semaforizare cu buton a unei treceri de pietoni, pe Calea Feldioarei, la intersecția cu str. Ecaterina Teodoroiu, o zonă intens circulată, traversarea ei reprezentând un risc pentru pietoni. Este cea de a paisprezecea trecere de pietoni semaforizată de la debutul programului de creștere a siguranței la trecerile de pietoni, în luna ianuarie 2021.

,,Continuăm programul de creștere a siguranței pietonilor prin instalarea de semafoare la trecerile de pietoni, program pe care l-am început anul trecut. Acesta s-a dovedit unul de succes, confirmat și prin reducerea incidentelor, inclusiv cele grave, care implicau pietonii. Semaforul pe care îl vom pune în funcțiune mâine este cel de-al paisprezecelea din programul stabilit împreună cu poliția și cu comisia de circulație. Lista este actualizată permanent, în funcție de condițiile de trafic, dar și de sugestiile primite de la cetățeni. Urmează semaforizarea altor două treceri de pietoni importante, una la Școala 25 din Răcădău, și cea de-a doua, pe b-dul Mihail Kogălniceanu, la primăria nouă, o zonă în care traversarea străzii reprezintă, de multe ori, o probă de curaj, având în vedere numărul de benzi pe care pietonul trebuie să le traverseze și numărul mare de mașini care circulă pe acolo”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  TikTok ar putea fi suspendat în România

Reamintim că în cadrul acestui program, primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie 2021, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie au mai fost puse în funcțiune alte 12, respectiv: str. Carpaților; str. Mureșenilor (Piața Sfatului); b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian; str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Ioan Popasu; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu; Calea București, înainte de sensul giratoriu Calea București – Saturn – Poienelor (McDonald’s), pe direcția de mers spre centru; la Colegiul Nicolae Titulescu; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Baciului; pe str. Crinului, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11, pe str. Prunului, în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 25 și pe str. Lacurilor, intersecție cu str. Nucului.

Conform datelor furnizate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov, dacă înainte de punerea în funcțiune a semafoarelor, pe aceste străzi au fost înregistrate, în perioada 1.01.2019 – 31.12.2020, 5 accidente rutiere soldate cu decesul victimelor, 21 de accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a victimelor și 35 de accidente rutiere soldate cu rănirea ușoară a victimelor, după montarea semafoarelor pietonale, pe perioada anului trecut nu a fost înregistrat nici un accident mortal, s-au înregistrat 3 accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a victimelor și 12 accidente rutiere soldate cu rănirea ușoară a victimelor.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere), care încetinesc excesiv traficul și măresc poluarea.

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de ,,cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare).

Locurile de amplasare au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizei riscului de accidente și a necesarului de fluidizare a traficului.

Iluminare suplimentară pentru 29 de treceri de pietoni

Vă reamintim că anul trecut au fost instalate sisteme de iluminat suplimentar pentru 29 de treceri de pietoni. Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecere și suprafața carosabilului, a unui „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru a fi văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Citeste și:  Ce să faci pentru a te ierta pe tine și pe ceilalți

Totodată, stâlpii utilizați pentru semnalizarea trecerilor sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt 33 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 12 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Strada 15 Noiembrie, Bd. Iuliu Maniu sau, mai nou, cele de pe 15 Noiembrie și Calea București, înainte de sensul giratoriu de la ,,Trei alimentare”, care anterior au fost cu buton), și alte 52 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.