Ziua de 1 august este declarată ziua Salvamont România.Cu o vechime de 117 ani de la primele structuri de salvare montană atestate și 52 de ani de organizare sub această denumire la nivel național, salvamontul brașovean reprezintă una dintre primele structuri de acest gen inființate în România.
În cursul zilei de ieri (1 august), Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină într-un caz, în care un turist aflat în plimbare, a alunecat în timp ce cobora din Masivul Postăvaru pe Drumul Roșu, suferind un traumatism de membru inferior, în zona gleznei. După ce i s-a acordat primul ajutor, persoana a fost transportată la baza muntelui, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD.
Istoria Salvamont Brașov
Inceputul activitatii de salvare montana in Brasov este strans legat de practicantii de alpinism si asta datorita decorului geografic foarte ofertant pentru acest sport. La acea vreme, Brasovul detinea 3 dintre cele mai puternice cluburi din tara, cu sportivi redutabili si antrenori pe masura: Clubul Armata care il avea ca antrenor pe regretatul Emilian Cristea, Clubul Dinamo avandu-l pe profesorul Alexandru Floricioiu si Clubul Universitatea instruit de Mircea Naghiu.
Intensificarea activitatii turistice in Romania, precum si diligentele lui Aristide Stavros, obliga autoritatile la dispunerea unei Hotarari a Consiliului de Ministrii in anul 1969, cu privire la infiintarea de formatii salvamont. Tot Aristide Stavros este cel care coordoneaza pentru prima data activitatea de salvare montana pe plan local si mai apoi la nivel de municipiu. In acelasi an, apar trei formații salvamont, conduse de Mircea Naghiu, Adrian Tanase si Mircea Opris, cel din urma, avand ca peste ceva vreme, alaturi de altii, sa infiinteze Asociatia Nationala a Salvatorilor Montani din Romania si la sefia careia sa se insataleze, pentru o perioada foarte lunga de timp. Aceste formatii aveau in componenta lor membrii pe alese, schiori deosebiti si, bineinteles, alpinisti desavarsiti, precum si cadre medicale specializate.
In anul 1970, Directia Sanitara si Serviciul de Ambulanta concura la infiintarea unui punct sanitar in incinta Cabanei Cristianul Mare, punct considerat primul de acest fel in Romania. Aici, in regim de iarna, vor face serviciu de permanenta trei asistenti medicali, buni schiori, acestia fiind Mihai Dumbravescu, Mihai Serbanescu și Cornel Bucur.
In 1981 in apropierea cabanei Cristianu Mare este construita si inaugurata o baza Salvamont de sine statatoare, care va deservi partea superioara a Masivului Postavaru, pana in anul 2011, cand aceasta va fi inlocuita de una noua, mult mai moderna. In cadrul acestui serviciu, de-a lungul a mai mult de cinci decenii, au activat si sunt de mentionat urmatorii: Mircea Opris, Mircea Noaghiu, Adrian Tanase, Mihai Dumbravescu, Mihai Serbanescu, Cornel Bucur, cadrele medicale Helmuth Ionescu si Werner Ghehan, Ferdinand Adler cel care va infiinta si va conduce si cercul turistic „Amicii Salvamont”, Walter Gutt, trecut in alte lumi, Emeric Joss, Florin Chioreanu, Constantin Boncu, Florin Vasluianu, dr. Ovidiu Volosin, regretatul dr. Eugen Babes, Emil Olian, regretatul Nicolae Narita, Mihai Ardeleanu, regretatul Orban Blaziu (Ocsi), dr. Horia Lapusan, Gabor Fazekas de asemenea plecat din aceasta lume, dr. Vladimir Botea și el decedat, Constantin Condrea, Nicolae Pestrea, Ion Pestrea, Dragos Ghitoc, Nicolae Stinghe, trecut la cele vesnice, Mihai Pop, Dan Stinghe, Virgil Clim (Gigione), Emil Farcasan, Cristi Hanzu, Alexandru Ferencz, Ionut Duval, Valeriu Belascu, Andrei Vartosu, Valentin Voicu, Nicusor Pirosca, Virgil Bacanu.
Daca, pe perioada iernii, serviciul va asigura permanenta pe partiile de schi din Postavaru, pe perioada verii, acesta se va muta la baza Masivului Piatra Craiului, unde va face serviciu de permanenta, initial la Cabana Plaiul Foii, iar mai apoi la refugiul salvamont construit langa aceasta. La finele anilor 90, serviciul salvamont din Zarnesti va prelua acest refugiu si atributiile formatiei Consiliului Judetean Brasov si va actiona si pe versantul vestic al masivului.
Odata cu cresterea si mai mare a numarului de turisti in oras si in statiunea Poiana Brasov, este necesara infiintarea unui nou post salvamont si al unui nou serviciu. Acesta ia nastere in anul 1983, in subordinea Grupului Intreprinderilor de Gospodarire Comunala si Locativa, noii angajati fiind Miclos Nagy, Dan Nisipeanu, Marius Hategan si mai tarziu Alexandru Nagy, avand ca arie de acoperire zona muntoasa adiacenta orasului, iar in statiune, partia pentru incepatori Bradu, care dispunea inca de atunci de nocturna si partia pentru sanii. Mai tarziu, o contributie deosebita in cadrul acestui serviciu o vor avea Nicolae Parate, Nicusor Jinga si pentru o scurta perioada de timp Raymond Leusca, care va ramane insa un voluntar de baza.
In 2008, serviciul trece din subordinea Grupului Intreprinderilor de Gospodarire Comunala si Locativa Brasov sub egida Regiei Publice Locale a Padurilor Kronstadt, la conducerea lui trecand Alexandru Nagy si ulterior Ionut Babes. Serviciul ii are acum in componenta ca membrii, alaturi de cei doi mentionati anterior, pe Razvan Stangaciu, Gabriel Arion si mai tarziu si pe Dan Darie.
Cele doua servicii functioneaza in paralel pana in 2011, cand odata cu modernizarea domeniului schiabil, ambele fuzioneaza, trecand in subordinea Regiei Publice Locale a Padurilor Kronstadt, iar numarul salvatorilor montani creste acum la 8 persoane. Tot in acest an este inaugurata si noua baza de salvare, care se afla la baza Partiei Bradu si care va inlocui vechiul container, care deservea pana la acel moment si care era total impropriu. In anul urmator, este construita o noua baza in Cristianu Mare, care deserveste acum partea superioara a Masivului Postavaru.
In anul 2016 formatia este desfintata din cadrul Regiei Publice Locale a Padurilor Kronstadt si devine Serviciu Public Local, sub autoritatea Primariei. Cu aceasta ocazie formatia creste si mai mult, numarul total al membrilor fiind acum de 12 persoane: Alexandru Ferencz- director serviciu, Vlad Voicu, Gabriel Arion, Razvan Stangaciu, Dan Darie, Catalin Petrescu, Radu Bejenariu, Dan Stinghe, si cei patru nou veniti: Dan Nisipeanu, Nicolae Parate, Nicusor Jinga, Sabin Sasu.
In anul 2017 Serviciul Public Local Salvamont Brasov urmeaza sa primeasca un nou membru, care de altfel, va prelua si atributiile de director al serviciului, in persoana lui Sorin Paltanea, un speolog si alpinist veteran, al carui drum s-a intersectat de multe ori cu cel al formatiilor salvamont. Numarul salvatorilor montani va creste si mai mult, ajungand la 13, dupa reintoarcerea lui Nicusor Pirosca in cadrul serviciului, in anul 2018. Doi ani mai tarziu, respectiv in 2020, odata cu retragerea lui Sorin Paltanea, postul de director ramane vacant, interimatul fiind asigurat, pentru o scurta perioada de timp, de Claudia Radu si mai apoi, de Daniela Surubariu. Cresterea continua a activitatii montane in Poiana Brasov, prin dezvoltarea unor noi infrastructuri sportive, duce la inmultirea numarului de evenimente, in special in extrasezon. Astfel, pentru o mai buna gestionare a acestei situatii, in 2021 creste resursa umana, prin scoaterea la concurs a 4 noi posturi de salvatori montani in cadrul serviciului. Acestea vor fi ocupate de Eliza Pop, Ionel Plumbota, Vlad Spiru si Mihai Petrisor.
In foto vechia baza de salvare Cristianu Mare.