Procurorii DNA au formulat apel împotriva deciziei Tribunalului Brașov de a-l achita pe primarul George Scripcaru în Dosarul „Skoda”. În cazul lui George Scripcaru s-a dispus achitare, pe data de 1 iulie, atât în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, cât şi în cazul celei de participaţie improprie la abuz în serviciu.
Fostul director al R.A.T. Braşov, Radu Cristian, judecat în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu
În cazul în care decizia Tribunalului Brașov va rămâne definitivă, Cristian Radu va avea mai multe obligații, printre care să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Complexului de Servicii Săcele.
Judecătorii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George și menţin măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului la două unități bancare, măsură instituită prin ordonanţa din data de 26 septembrie 2016.