Decizie incredibilă în privința deșeurilor neconforme din Zărnești și Victoria

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat, miercuri, în şedinţa Comitetului de Avizare, două dosare de finanţare depuse de unităţile administrativ teritoriale pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme, în aplicarea prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Dosarul C-301/17.

Potrivit unui comunicat al AFM, proiectele aprobate sunt următoarele: oraşul Victoria, judeţul Braşov, cu suma aprobată de 4,477 milioane de lei, şi oraşul Zărneşti, judeţul Braşov, cu suma de 2,822 milioane de lei.

„Suma alocată sesiunii de finanţare pentru acest program este de 100.000 mii lei, iar finanţarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile. Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare este în desfăşurare până la data de 30 august 2019, iar proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, furnizată de Ministerul Mediului şi publicată pe site-ul AFM”, se precizează în comunicatul citat. 

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.